Lumea chineză Revista română de cultură chineză Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Xunzi este filozoful confucianist cel mai important de la sfîrşitul perioadei preimperiale (înainte de 221 a. Chr.), care a exercitat o influenţă considerabilă asupra generaţiilor următoare. Nu se cunosc foarte multe date despre viaţa lui Xunzi, pe numele său real Xun Gong sau Xun Qing. Se ştie că s-a născut în statul Zhao în jurul anului 321 a. Chr., a fost vreme de cîţiva ani membru al Academiei Jixia, din statul Qi. Apoi, el a părăsit acest stat în favoarea unui post oficial în statul Zhao, unde în ultimii ani ai vieţii sale a predat riturile. Opera sa, care îi poartă numele, alcătuită din 32 de capitole, se prezintă sub forma unor eseuri, nu sub forma convorbirilor, aşa cum se întîmplă în alte opere confucianiste - Analectele lui Confucius sau în lucrarea Mengzi. Trăind la sfîrşitul unei perioade de mari schimbări în plan politic, dar şi de o formidabilă efervescenţă intelectuală, Xunzi  cumulează în opera sa o serie din ideile şi concepţiile antichităţii. Regăsim aici ceva din atitudinea cvietistă daoistă, accentele realiste specifice scriitorilor legişti, dar şi preocupările pentru problemele limbajului specifice Şcolii nominaliştilor. Cu toate acestea, maniera în care sînt tratate problemele, spiritul său critic şi, nu în ultimul rînd, stilul prozei sale ritmate îl individualizează în pleiada filozofilor antichităţii. Ideea fundamentală de la care porneşte Xunzi în construirea sistemului său de gîndire este aceea că firea omului este rea, iar tot ceea ce este bun este dobîndit în mod artificial, prin educaţie şi performarea ritualului. În concepţia sa, virtutea principală nu este Omenia (ren) şi nici Dreptatea (yi), aşa cum se întîmplă la alţi filozofi confucianişti, ci Ritualul (li), conformitatea cu regulile rituale. La Xunzi, li capătă însă o mai mare bogăţie semantică: viaţa individului şi, implicit, viaţa socială, sînt condiţionate de rituri, care ajung să fie proiecţia ordinii cosmice. Ediţiile folosite pentru traducere sînt cea a lui Wang Xianqian, Xunzi jijie (Zhonghua shuju, 1988) şi cea a lui Wang Lin, Xunzi baihua jinyi (Zhongguo shudian, 1993). Au fost consultate şi echivalările lui John Knoblock (Xunzi. A Translation and Study of the Complete Works, vol. 3, Stanford University Press, Stanford, 1994) şi Burton Watson (Hsun Tzu: Basic Writings, Columbia University Press, New York, 1963).

Natura omului e rea, partea bună este dobîndită în mod artificial. De cînd se naşte, omul iubeşte cîştigul. Dacă-şi urmează pornirile, el ajunge să se lupte, să fie lacom şi atunci pierdute sînt şi politeţea, şi respectul. De cînd se naşte, omul cunoaşte invidia şi ura. Dacă-şi urmează pornirile, el ajunge la crime, tîlhării, şi atunci pierdute sînt loialitatea şi încrederea. De cînd se naşte, omul cunoaşte dorinţele ochilor şi urechilor, dragostea de sunete plăcute şi culori frumoase. Dacă-şi urmează dorinţele, el ajunge la necuviinţă, dezordine, şi atunci pierdute sînt ritualul, principiile morale, forma corectă şi noima. Astfel, cel care dă frîu liber pornirilor sale ajunge să se lupte şi să fie lacom. Toate acestea încalcă regulile ce ţin de delimitările sociale şi tulbură noima, iar în cele din urmă se ajunge la tiranie. De aceea, omul să fie transformat de învăţăturile maestrului, să fie orientat de ritual şi de principiile morale. Abia după aceea va dovedi el politeţe şi condescendenţă faţă de ceilalţi, va ajunge la forma cuvenită şi la noima ritualului, ceea ce duce la buna rînduială. Este cît se poate de limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

O bucată strîmbă de lemn trebuie mai întîi să fie pusă la presă şi să fie cufundată în abur pentru a fi îndreptată. O bucată tocită de fier trebuie mai întîi să fie frecată pe piatră pentru a fi ascuţită. Acum, natura omului fiind rea, ea trebuie mai întîi să fie îndreptată de maestru şi de învăţăturile acestuia, să fie călăuzită de principiile ritualului pentru a fi rînduită. În zilele noastre, oamenii nu se mai bucură de maestru şi de învăţăturile lui, fiind înclinaţi spre rău şi de aceea nu sînt aşa cum s-ar cuveni. Dacă nu deţin principiile ritualului şi principiile morale, atunci sînt răi, perverşi şi nelalocul lor.

În vremurile străvechi, regii înţelepţi au înţeles că natura omului e rea, că omul este înclinat spre rele şi niciodată nu e drept, ci este rău, pervers şi nelalocul lui. De aceea, ei au născocit ritualul şi principiile morale, au elaborat sistemul legilor şi normelor pentru a îndrepta natura oamenilor, pentru a o transforma şi a o călăuzi pe drumul bun. Astfel, toţi oamenii au început să fie cumsecade şi să se supună Căii. În zilele noastre, cel ce se transformă urmînd maestrul şi învăţăturile lui, se cufundă în studiu, respectă ritualul şi se călăuzeşte după principiile morale. Cel care dă frîu liber emoţiilor, care este împăcat cu toate pornirile sale şi se îndepărtează de principiile ritualului şi de preceptele morale, nu este decît un om mărunt. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Mengzi spune că omul poate învăţa pentru că natura sa e bună, dar eu spun că nu-i aşa. Aceasta arată că Mengzi nu a ajuns niciodată să înţeleagă natura omului şi nici nu a reuşit să desluşească deosebirea dintre natura înnăscută şi ceea ce este dobîndit în mod artificial. În general, natura înnăscută a omului e dăruită de Cer. Ea nu se deprinde nici prin învăţătură, nici prin trudă. Ritualul şi principiile morale au fost create de către înţelepţi. Omul de rînd trebuie să le înveţe pentru a le aplica şi trebuie să trudească pentru a le împlini. Acea parte care nu poate fi însuşită prin învăţătură, care nu poate fi dobîndită prin trudă, dar care există în om, se numeşte natură înnăscută. Acea parte care poate fi însuşită prin învăţătură şi care poate fi dobîndită prin trudă se numeşte natură dobîndită în mod artificial. Aceasta este diferenţa dintre natura înnăscută şi natura dobîndită.

Naturii înnăscute i se datorează faptul că ochii pot vedea şi urechile pot auzi. Dar vederea bună nu ar putea exista fără ochi, iar auzul bun nu ar putea exista fără urechi. Şi este limpede că nu prin învăţare dobîndeşte omul vederea clară şi auzul bun. Mengzi spune că natura umană este bună, iar pierderea sau distrugerea ei pricinuiesc toate relele. Eu spun că ar fi greşit să credem acest lucru. Aşa este natura umană - atunci cînd se naşte, omul se îndepărtează de simplitate şi de inocenţă. De aici se observă limpede că natura omului e rea. Cei care susţin că natura umană este bună laudă ceea ce nu s-a îndepărtat de simplitate şi preţuiesc ceea ce nu s-a îndepărtat de naivitate. Aceştia socotesc că frumuseţea se leagă strîns de simplitate şi naivitate, iar binele se leagă strîns de gîndurile şi mintea omului, aşa cum vederea clară nu poate fi despărţită de ochi, iar auzul bun nu poate fi despărţit de urechi. De aceea, după părerea lor, natura umană înnăscută dispune de o esenţă bună, aşa cum ochii au o vedere clară, iar urechile au un auz bun.

Naturii umane înnăscute i se datorează faptul că omul îşi doreşte să se hrănească pe săturate atunci cînd e flămînd, că îşi doreşte să se încălzească atunci cînd îi este frig, că îşi doreşte să se odihnească atunci cînd e trudit. Acestea sînt trăsăturile esenţiale ale naturii umane. Totuşi, cînd cineva este flămînd, el nu îndrăzneşte să mănînce primul dacă vede în jur persoane mai în vîrstă, căci trebuie să le acorde întîietate. Cînd cineva este trudit, el nu îndrăzneşte să ceară un răgaz, căci ştie că cît de împovăraţi sînt cei mai vîrstnici. Fiul se cuvine să acorde întîietate tatălui, fratele mai mic se cuvine să acorde întîietate fratelui mai mare; fiul se cuvine să-şi uşureze tatăl de povară, fratele mai mic se cuvine să-şi uşureze fratele mai mare de povară. Toate acestea nu sînt dictate de natura umană înnăscută sau de simţăminte. Totuşi, aceste manifestări reprezintă Calea pietăţii filiale, forma cuvenită, noima ritualului şi a principiilor morale. Dacă însă omul îşi urmează natura înnăscută şi dorinţele, atunci el nu este politicos şi condescendent, căci acestea ar fi contrare simţămintelor ce izvorăsc din natura sa înnăscută. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Cineva ar putea întreba: "Dacă natura omului e rea, atunci de unde izvorăsc ritualul şi principiile morale?" Eu aş răspunde că ritualul şi principiile morale au izvorît din natura dobîndită a înţelepţilor şi nu din natura înnăscută. Olarul modelează lutul şi astfel dă formă vasului. Vasul este creat datorită naturii dobîndite în mod artificial de olar şi nu datorită naturii lui înnăscute. Tîmplarul ciopleşte lemnul şi astfel dă formă vasului de lemn. Acesta este creat datorită naturii dobîndite în mod artificial de tîmplar şi nu datorită naturii lui înnăscute. Omul înţelept adună laolaltă gînduri, idei, acţiuni. De aici izvorăsc ritualul, principiile morale, sistemul legilor şi normelor. Toate acestea se nasc datorită naturii dobîndite în mod artificial şi nu datorită naturii înnăscute.

Pasiunea ochiului pentru culorile plăcute, pasiunea urechilor pentru sunetele plăcute, pasiunea gurii pentru gusturile plăcute, pasiunea inimii pentru cîştig, pasiunea trupului pentru confort şi desfătare - toate acestea se stîrnesc datorită trăsăturilor esenţiale ale naturii umane înnăscute. Ele sînt instinctive şi spontane, apar fără ca omul să acţioneze spontan pentru a le stîrni. Dar acele sentimente care nu sînt spontane, ci capătă contur prin acţiunea conştientă a omului, se nasc datorită naturii dobîndite a omului. Aşa se manifestă natura umană înnăscută şi natura dobîndită, fiecare purtînd însemne diferite.

De aceea, omul înţelept îşi transformă natura înnăscută şi îşi dezvoltă natura dobîndită. Prin aceasta din urmă el creează ritualul şi principiile morale şi odată cu ele este întemeiat sistemul legilor şi normelor. Aşadar, ritualul, principiile morale, sistemul de legi şi norme sînt opera omului înţelept. Prin natura umană înnăscută, omul înţelept se aseamănă celorlalţi şi nu e cu nimic deosebit. El se deosebeşte de ei şi îi întrece doar prin natura dobîndită.

Dragostea de cîştig şi dorinţa de a-l obţine ţin de trăsăturile esenţiale ale naturii umane înnăscute. Iată, de pildă, un om care îşi împarte averea cu fraţii lui. Dacă fraţii îşi urmează natura înnăscută, iubind cîştigul şi dorind să-l obţină, se vor bate între ei, fiecare pentru partea lui. Dar dacă ei se transformă după cum le cer forma cuvenită şi noima ritualului, precum şi îndatoririle morale, atunci ei vor renunţa chiar şi în faţa unui străin. De aceea, omul, urmîndu-şi natura înnăscută, ajunge să se bată cu fraţii săi, dar transformîndu-se după cum îi cer ritualul şi principiile morale, ajunge să renunţe în faţa unui străin.

În esenţă, omul îşi doreşte să facă bine, tocmai pentru că natura sa e rea. Cel ce are împliniri mărunte îşi doreşte măreţie; cel urît îşi doreşte frumuseţe; cel ce stă înghesuit îşi doreşte spaţiu vast; cel sărac îşi doreşte bogăţie; cel umil îşi doreşte nobleţe. Fiecare caută în afară ceea ce el însuşi nu are. Dar cel bogat nu-şi mai doreşte avere, cel nobil nu-şi mai doreşte putere. Nimeni nu mai caută în afară ceea ce are deja. De aici se observă că omul doreşte să facă bine fiindcă natura sa e rea.

Acum, fără îndoială că ritualul şi principiile morale nu aparţin naturii umane înnăscute. De aceea, omul se zbate să înveţe toate acestea. Înţelegerea ritualului şi a principiilor morale nu ţine de natura umană înnăscută. De aceea, omul cugetă şi chibzuieşte, ca să le cunoască. Aşadar, omul, prin născare, nici nu posedă şi nici nu cunoaşte ritualul şi principiile morale. Fără să le deţină, omul trăieşte dezordonat; fără să le cunoască, el are un comportament sălbatic. Aşadar, omul, prin născare, are o existenţă dezordonată şi sălbatică. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Mengzi spune că natura omului e bună. Eu spun că nu-i aşa. În general, din vremurile străvechi şi pînă în prezent, oamenii au interpretat binele ca fiind ceva drept, moderat, paşnic, bine rînduit, iar răul ca fiind ceva nedrept, nelalocul lui, înşelător şi dezordonat. Aceasta este deosebirea dintre bine şi rău. Acum, dacă am presupune că natura umană cu adevărat este dreaptă, moderată, paşnică şi bine rînduită, atunci la ce bun ar mai exista regii înţelepţi, ritualul şi principiile morale? Existenţa lor nu ar mai aduce nimic nou faţă de dreptate, moderaţie, pace şi bună rînduială. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, căci natura omului e rea. De aceea, în vremurile străvechi, înţelegînd faptul că natura omului e rea, că e nedreaptă, nelalocul ei, înclinată spre rău, înşelătoare şi dezordonată, omul înţelept a instituit puterea suveranului şi superiorului pentru a-i struni pe oameni, a lămurit ritualul şi principiile morale pentru a-i transforma, a alcătuit legile şi normele pentru a-i corecta şi a impus pedepse drastice pentru a-i înfrîna. Toate acestea au făcut ca Lumea Subcerească să atingă buna rînduială şi să se supună binelui. Aceasta este guvernarea ordonată a regilor înţelepţi, aceasta este puterea ritualului şi principiilor morale de a transforma natura umană.

Acum, dacă cineva ar încerca să înlăture puterea suveranului şi superiorului, ar dispărea deopotrivă puterea ritualului şi a principiilor morale de a transforma. Dacă s-ar înlătura buna rînduială ce decurge din legi şi norme, ar dispărea deopotrivă şi puterea de a înfrîna pe care o au pedepsele drastice. Atunci, de s-ar cerceta purtarea oamenilor în Lumea Subcerească,[1] s-ar observa cum cei puternici fac rău celor mai slabi şi îi jefuiesc, cum cei mulţi îi obijduiesc pe cei puţini la număr şi îi hărţuiesc. Într-o clipă Lumea Subcerească s-ar cufunda în haos şi neîntîrziată ar fi distrugerea. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Cei ce se pricep să discute despre vremurile străvechi ar trebui să se raporteze la prezent, iar cei ce se pricep să discute despre Cer ar trebui să găsească dovezi ale existenţei acestuia în lumea oamenilor. În general, în discuţiile de acest fel oamenii preţuiesc ceea ce poate fi susţinut şi dovedit de fapte. De aceea, dacă cineva se aşază să discute aceste lucruri, ar trebui ca atunci cînd se ridică să poată aplica spusele sale, iar aplicarea să fie cît mai largă.

Acum, Mengzi spune că natura omului e bună, dar spusele lui nu pot fi susţinute şi dovedite de fapte. Dacă se aşază să discute, cînd se ridică nu poate aplica nimic, iar despre o aplicare largă nici nu mai încape vorbă. Oare nu face el o cumplită greşeală? De aceea, dacă natura omului ar fi bună, ar trebui să ne dezbărăm de regii înţelepţi şi să isprăvim cu ritualul şi principiile morale, dar cum natura omului e rea, trebuie să ne însoţim cu regii înţelepţi şi să preţuim ritualul şi principiile morale. De aceea, presa de îndreptat s-a născocit pentru că există lemnul chircit; firul cu plumb a apărut pentru că există lucruri strîmbe. Suveranul şi superiorul s-au instalat la putere, iar ritualul şi principiile morale s-au limpezit tocmai pentru că natura omului e rea. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

O bucată dreaptă de lemn nu are nevoie de presa de îndreptat pentru a fi dreaptă, ci ea e dreaptă prin natura ei. Dar o bucată strîmbă de lemn trebuie mai întîi să fie aşezată în presă şi apoi scufundată în abur pentru a fi îndreptată, căci ea este strîmbă prin natura ei. La fel, natura omului e rea, iar omul are nevoie de guvernarea ordonată a regelui înţelept, de ritual şi principiile morale ce au puterea de a-l transforma. Abia după aceea el ajunge la buna rînduială şi se supune binelui. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Cineva întreabă dacă ritualul, principiile morale şi activitatea conştientă acumulată fac parte din natura înnăscută a omului şi dacă tocmai de aceea regii înţelepţi le-au putut împlini. La această întrebare ar trebui să se răspundă că nu este aşa. Olarul, modelînd lutul, face vasul, dar este oare vasul parte din natura înnăscută a olarului? Tîmplarul ciopleşte lemnul şi face un vas de lemn, dar este oare vasul de lemn parte din natura înnăscută a tîmplarului? Omul înţelept este la fel de legat de ritual precum este olarul de ceea ce modelează el. Deci, cum ar putea oare ritualul, principiile morale şi acţiunea conştientă acumulată să facă parte din natura primară a omului?

În general, în ceea ce priveşte natura umană Yao[2] şi Shun[3] împărtăşesc aceeaşi natură cu Jie[4] şi Banditul Zhi[5]. Omul ales împărtăşeşte aceeaşi natură cu omul de rînd. Acum s-ar mai putea susţine oare că ritualul, principiile morale şi acţiunea conştientă acumulată fac parte din natura umană? Şi de s-ar întîmpla aşa, oare de ce trebuie preţuiţi Yao, Yu[6] sau omul ales? Oamenii îi preţuiesc pe Yao, Yu şi pe omul ales pentru că aceştia şi-au putut transforma natura înnăscută, au putut să-şi susţină acţiunea conştientă şi să creeze ritualul şi principiile morale. De aceea, relaţia omului înţelept cu ritualul, principiile morale şi acţiunea conştientă este asemeni celei dintre olar şi vasul pe care el îl modelează. Privind din această perspectivă, cum ar putea oare ritualul, principiile morale şi activitatea conştientă acumulată să facă parte din natura umană înnăscută? Oamenii îi dispreţuiesc pe Jie, pe banditul Zhi sau pe omul mărunt pentru că ei dau frîu liber naturii lor umane, îşi urmează simţămintele, sînt împăcaţi cu toate pornirile lor şi astfel ajung să fie lacomi şi arţăgoşi. De aici se observă limpede că natura omului e rea, iar partea bună este dobîndită în mod artificial.

Cerul nu a acordat favoruri lui Zengzi[7], Min Ziqian[8] sau Xiao Yi[9], vitregindu-i totodată şi pe ceilalţi. Şi totuşi ei au ştiut cel mai bine să-şi dovedească pietatea filială, dobîndind astfel faima. De ce oare? Pentru că au acordat atenţie deplină ritualului şi principiilor morale.

Cerul nu a acordat favoruri celor din statele Qi şi Lu[10], vitregindu-i totodată şi pe cei din statul Qin. Şi totuşi în ceea ce priveşte îndatoririle părinţilor şi fiilor, delimitarea atribuţiilor soţului şi soţiei, cei din statul Qin nu se ridică la nivelul celor din statele Qi şi Lu, care cunosc pietatea filială şi forma adevărată a ritualului. De ce oare? Pentru că cei din Qin dau frîu liber naturii lor înnăscute, sînt împăcaţi cu toate pornirile lor şi sînt nepăsători faţă de ritual şi principiile morale. Cum ar putea fi altfel natura lor înnăscută?

Orice om de pe stradă poate fi un Yu.[11] Ce vrea să însemne acest lucru? Eu spun că ceea ce l-a făcut pe împăratul Yu să fie Yu a fost faptul că el era adeptul omeniei, dreptăţii, legilor şi normelor. Astfel, omenia, dreptatea, legile şi normele au o noimă ce poate fi cunoscută şi respectată. Orice om de pe stradă are calităţile necesare pentru a cunoaşte omenia, dreptatea, legile şi normele, cît şi capacitatea de a le pune în practică. Este limpede, aşadar, că el poate deveni un Yu.

Acum, se poate spune oare că omenia, dreptatea, legile şi normele nu au principii care să fie cunoscute şi aplicate? Dacă ar fi aşa, atunci nici măcar Yu nu le-ar fi cunoscut şi nu le-ar fi putut pune în aplicare. Şi atunci se poate spune că omul de pe stradă nu are calităţile necesare pentru a le cunoaşte şi nici capacitatea de a le pune în aplicare? În aceste condiţii ar însemna că el, în familie, nu înţelege îndatoririle tatălui şi fiului, iar în societate nu înţelege relaţiile corecte dintre suveran şi supus. Dar lucrurile nu stau aşa. Toţi oamenii de pe stradă au capacitatea de a înţelege în familie îndatoririle tatălui şi fiului, iar în societate au capacitatea de a înţelege relaţiile corecte dintre suveran şi supus. Aşadar, este limpede că atît calităţile necesare pentru a cunoaşte, cît şi capacitatea de a le folosi fac parte din structura omului de pe stradă. Acum, dacă omul de pe stradă este convins să recurgă la acele calităţi care îi permit să cunoască şi la capacitatea de a le folosi în ceea ce priveşte omenia şi dreptatea, atunci este limpede că el poate deveni un Yu. Dacă omul de pe stradă este convins să se cufunde în studiu, să-şi concentreze mintea şi voinţa, să cugete asupra lucrurilor şi temeinic să le cerceteze, trudind zi de zi, vreme îndelungată, acumulînd neobosit faptele bune, atunci el pătrunde spiritul zeilor, iar împreună cu Cerul şi Pămîntul formează o triadă. De aceea, omul sfînt ajunge la desăvîrşire datorită faptelor bune pe care le acumulează.

Cineva s-ar putea întreba: "Cum se face că omul sfînt se desăvîrşeşte datorită faptelor bune pe care le acumulează şi nimeni altcineva nu poate ajunge la desăvîrşire?" Eu spun: "Oricine este capabil de aşa ceva, dar nu oricine poate fi convins să ajungă aici." Omul mărunt ar putea ajunge om ales, dar nu-l mînă nici o dorinţă de acest fel; omul ales ar putea ajunge om mărunt, dar nu îl mînă nici o dorinţă de acest fel. Omul mărunt şi omul ales ar putea foarte bine să-şi schimbe locurile, dar faptul că nu o fac este exact ceea ce înţeleg eu atunci cînd spun că ei sînt capabili de aşa ceva, dar nu pot fi convinşi să ajungă aici. De aceea, este adevărat că omul de pe stradă ar putea deveni un Yu, dar nu neapărat este adevărat că el ar găsi mijloacele necesare în acest sens. Cu toate că el nu devine un Yu, aceasta nu înseamnă că nu îi stă în putinţă. Cel care are ambele picioare ar putea străbate Lumea Subcerească în lung şi în lat şi totuşi nimeni nu a reuşit aşa ceva. La fel, meşteşugarul, tîmplarul, agricultorul, negustorul ar putea foarte bine să-şi schimbe îndeletnicirile între ei şi totuşi ei nu fac acest lucru. De aici se poate observa că posibilitatea de a face ceva nu e totuna cu putinţa de a face ceva. Chiar dacă cineva nu poate face un lucru, aceasta nu înseamnă că nu îi stă în putinţă. Astfel, a putea sau a nu putea să faci ceva şi a fi posibil sau a nu fi posibil să faci ceva sînt două lucruri complet diferite. Este cît se poate de limpede că oamenii nu îşi pot schimba locurile între ei.

Yao l-a întrebat pe Shun: "Cum sînt simţămintele oamenilor?" Shun a răspuns: "Simţămintele oamenilor nu sînt deloc frumoase. La ce bun mă mai întrebi despre ele? Odată ce un bărbat se înconjoară de nevastă şi copii, el îşi pierde pietatea filială faţă de părinţi. Odată ce îşi satisface poftele şi dorinţele, îşi pierde încrederea în prieteni. Odată ce ajunge la ranguri şi avere, îşi pierde loialitatea faţă de suveran. Ei, simţămintele umane! Simţămintele umane! Nu sînt cîtuşi de puţin frumoase! La ce bun să mai întrebi despre ele?" Numai omul virtuos este altminteri![12]

Există cunoaşterea omului înţelept, există cunoaşterea omului cultivat şi a omului ales, există cunoaşterea omului mărunt şi există cunoaşterea servitorului. Cînd cineva rosteşte multe vorbe cultivate şi bine rînduite, îşi discută ziua întreagă argumentele, expunîndu-le într-o mie de feluri şi tot ceea ce spune este la obiect - aceasta este cunoaşterea omului înţelept. Cînd cineva vorbeşte puţin, pe scurt, iar dezbaterea sa are logică, de parcă ar fi fost măsurată cu firul cu plumb - aceasta este cunoaşterea omului cultivat şi a omului ales. Cînd cineva rosteşte numai vorbe de laudă, are un comportament dezordonat, iar tot ceea ce face este regretabil - aceasta este cunoaşterea omului mărunt. Cînd vorbele sînt spuse la repezeală, nesăbuite, dar abile şi niciodată la subiect, cînd priceperile sînt diverse, dar fără nici un folos, cînd distincţiile sînt subtile, dar fără rost, cînd se trece cu vederea adevărul şi falsul şi nu se discută din perspectiva a ceea ce e este "strîmb" sau "drept" şi nu se caută decît ca propriile idei să fie mai abitir ca ale celorlalţi - aceasta este cunoaşterea servitorului.

Există un curaj situat la un nivel superior, există un curaj situat la un nivel mediu şi există un curaj situat la un nivel inferior. Cînd în Lumea Subcerească există Calea de Mijloc, să cutezi să te menţii drept şi neclintit. Cînd există Calea Regilor de odinioară, să cutezi să-i împlineşti sensul. Cînd te afli la un nivel superior, să nu-l urmezi pe suveran într-o lume haotică. Cînd te afli la un nivel inferior, să nu-i urmezi pe oameni în vremuri tulburi. Să crezi că acolo unde există omenie nu e pic de sărăcie, iar acolo unde a pierit omenia nu e pic de bogăţie. Cînd eşti cunoscut în Lumea Subcerească, să-ţi doreşti să te bucuri alături de ea. Cînd Lumea Subcerească nu te cunoaşte, să rămîi singur între Cer şi Pămînt, fără teamă - acesta este curajul situat la un nivel superior. Cînd eşti politicos şi cu intenţii modeste, cînd preţuieşti încrederea şi dispreţuieşti averea, cînd îndrăzneşti să-l promovezi şi să-l apreciezi pe cel virtuos şi cînd îndrăzneşti să-l dai deoparte şi să-l înlocuieşti pe cel fără virtute - acesta este curajul situat la un nivel mediu. Cînd te neglijezi şi pui preţ numai pe avere, cînd accepţi cu seninătate nenorocirea şi te scuturi de răspundere, cînd eşti nepăsător faţă de ceea ce e adevăr sau fals, faţă de situaţiile reale sau nereale şi nu te mulţumeşti decît dacă îi învingi pe ceilalţi - acesta este curajul situat la un nivel inferior.

Fan Ruo şi Ju Shu au fost arcaşi iscusiţi în vremurile străvechi, dar dacă nu s-ar fi supus ramei de racordare a arcului, ei niciodată nu s-ar fi îndreptat. Sabia Cong a ducelui Huan din statul Qi, sabia Que a ducelui Tai din statul Qi, sabia Lu a regelui Wen din statul Zhou, sabia Hu a suveranului Zhuang din statul Chu, săbiile Ganjiang, Moye, Juque şi Bilü ale regelui Helü din statul Wu au fost săbii straşnice în vremurile străvechi, dar dacă nu ar fi fost ascuţite pe piatră, niciodată nu ar fi avut tăiş şi dacă nu ar fi fost mînuite de oameni puternici, niciodată nu ar fi sfîrtecat nimic. Hualiu, Qiji, Xianli, Lu'er au fost cai iscusiţi în vremurile străvechi, dar dacă n-ar fi fost struniţi de zăbală şi căpăstru, de forţa biciului şi băţului şi n-ar fi fost ţinuţi în frîu de Zao Fu[13], ei în veci n-ar fi putut străbate o mie de li[14] într-o singură zi.

La fel se întîmplă cu omul. Oricît de minunate ar fi simţămintele şi calităţile sale, oricît de iute ar fi mintea sa, el trebui să caute un maestru virtuos care să-l formeze şi un bun prieten care să-l însoţească. De are un bun maestru care îl formează, atunci el va auzi de Calea lui Yao, Shun, Yu şi Tang[15]. De are prieteni buni cu care să se însoţească, atunci va vedea în jurul său numai un comportament plin de loialitate, încredere, respect şi politeţe. Pe nesimţite, el din zi în zi va înţelege tot mai mult omenia şi dreptatea, iar mediul îl va fi făcut să fie astfel. Dar dacă el se adună laolaltă cu oameni răi, atunci va auzi numai minciuni, vorbe înşelătoare şi va vedea un comportament sub semnul dezmăţului, răului, lăcomiei. Pe nesimţite, el va fi ameninţat de pedepsele cele mai aspre, iar mediul îl va fi făcut să fie astfel. Tradiţia spune: "Dacă nu-ţi cunoşti fiul, priveşte-i prietenii; dacă nu-ţi cunoşti suveranul, priveşte-i suita." Mediul este totul! Mediul este totul!

N O T E

[1] "Lumea Subcerească" este o sintagmă folosită în mod curent in textele clasice pentru a desemna lumea oamenilor.

[2] Cf. nota 16 de la secţiunea anterioară.

[3] Cf. nota 10 de la secţiunea anterioară.

[4] Cf. nota 17 de la secţiunea anterioară.

[5] Banditul Zhi era originar din statul Lu din Perioada Primăvara şi Toamna (722 ~ 481 a. Chr.). Se spune că prenumele său era Zhi. El conducea o bandă de nouă mii de oameni împreună cu care cutreiera prin stat jefuindu-i pe seniori. Cf. Ciyuan, p. 1187.

[6] Legenda spune ca Yu, cunoscut şi sub numele de Xia Yu, este întemeietorul dinastiei Xia. Era nepotul suveranului Zhuanxu; numele de familie era Si, porecla - Yu. În timpul domniei împăratului Yao, tatăl său, Gun, a fost desemnat să stăvilească puhoaiele. Shun, urmaşul lui Yao, l-a înlăturat pe Gun pentru că nu şi-a îndeplinit misiunea şi l-a numit pe Yu în locul lui. După mai bine de zece ani de trudă, Yu a domolit potopul. Shun a abdicat în favoarea lui, iar Yu a domnit opt ani. Cf. Ciyuan, p. 350.

[7] Zengzi era discipolul lui Confucius, care a trăit între anii 505 şi 435 a. Chr., în localitatea Wucheng din statul Lu. Numele său era Can, iar supranumele Zi Yu. Despre Zengzi se aminteşte adeseori în Analectele lui Confucius. Cf. Ciyuan, p. 794.

[8] Min Ziqian era tot discipolul lui Confucius. Numele său era Sun, supranumele - Ziqian, iar de loc era din statul Lu. Cf. Ciyuan, p. 1761.

[9] Despre Xiao Yi se ştie că era un fiu virtuos al regelui Gao Zong din dinastia Yin.

[10] Qi este numele unui stat care s-a dezvoltat din feuda pe care regele Wu i-a acordat-o lui Tai Gong Wang după întemeierea dinastiei Zhou de Apus. În Perioada Regatelor Combatante, statul Qi a devenit una dintre cele şapte puteri. Statul Lu la rîndul lui s-a dezvoltat din feuda pe care regele Wu i-a acordat-o fiului sau mai mic, Zhou Gongdan. În Perioada Regatelor Combatante, statul Lu a fost distrus de statul Chu. Cf. Ciyuan, p. 1958, 1908.

[11] Se pare ca aceasta ar fi o zicală mai veche.

[12] În tradiţia gîndirii chineze se face o disociere între natura umană, xing şi simţăminte, qing. Natura umană este ceea ce omul dobîndeşte prin naştere, datul său natural (de altfel şi grafia este foarte sugestivă, hieroglifa xing fiind compusă din radicalul "inimă" şi hieroglifa sheng - "a naşte"). Natura umană poate fi de trei feluri, raportată la trei nivele ale evoluţiei omului: superioară (o natură bună shan xing), inferioară (o natură rea - e xing) şi o natură medie (ce poate atît să se îmbunătăţească, cît şi să decadă). Desavîrşirea naturii umane se realizează prin acţiunea riturilor, încrederii, dreptăţii, înţelepciunii. Simţămintele umane, qing, sînt de şapte feluri: bucurie, furie, îndurerare, tristeţe, dragoste, ură, dorinţă. Aceste simţăminte pot fi mai puternice sau mai slabe, dar omul trebuie să acţioneze pentru armonizarea lor. Simţămintele provin din natura umană şi sînt privite ca un atribut al ei. Poziţiile filozofilor în ceea ce priveşte natura umană sînt diferite: Mengzi susţine că "Natura umană este bună" (ren zhi xing shan), în timp ce Xunzi are o poziţie opusă - "Natura umană este rea" (ren zhi xing e). O poziţie mai moderată este adoptată de către Yang Zhu, filozof din Perioada Regatelor Combatante, care susţine că "Natura umană este un amestec de bine şi rău" (Ren zhi xing, shan e hun).

[13] Zao Fu era un vizitiu strălucit din timpul dinastiei Zhou de Apus (1066 ~ 771 a. Chr.). Fiind vizitiul Regelui Mu, odată a plecat cu acesta într-o călătorie. Zao Fu mîna caii atît de bine, încît ei au parcurs o mie de li. Regelui i-a plăcut foarte mult priceperea lui Zao Fu, iar la întoarcere i-a dăruit cetatea Zhao, de unde acesta a primit şi numele de Zhao. Cf. Ciyuan, p. 1667.

[14] Li este o unitate de lungime, echivalentă cu cinci sute de metri.

[15] Cf. nota 29 de la secţiunea anterioară.

mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers