 |
Lumea
chineză
Revista română de cultură
chineză
Volumul 1 Numărul 1
Martie 2001 |

|
Calea stăpînitorului este una dintre cele mai
importante secțiuni (a cincea) din textul filozofului Han Fei
(-280? ~ -233), om politic și teoretician al legismului - al
acelei filozofii, cu alte cuvinte, care a stat la baza ideologiei
totalitare care a permis unificarea Chinei într-un imperiu sub
Primul Împărat, Qin Shihuangdi, în anul -221. Iar însemnătatea
capitolului constă poate tocmai în maniera în care, prin subtile
apropieri, aproprieri, deturnări și reformulări, Han Fei (cîndva
elev al confucianistului Xunzi!) reușește să repotențeze termeni
și imagini favorite ale speculațiilor metafizice daoiste,
transmutîndu-le în politic și construindu-și astfel o bază extrem
de temeinică pentru propriile dezvoltări doctrinale. Din acest
motiv, textul se cere continuu citit la mai multe nivele,
îndepărtările sau apropierile de textul Daodejing, atît la
nivelul formulelor fixe cît și la cel al formulărilor cu valoare
asertivă maximă, fiind evidente. Totul într-un stil de natură să
fascineze prin simetrie și prin trecerea constantă de la proză la
rimă și invers, într-un caleidoscop de "astfel",
"ca atare", "prin urmare", "așa că"
etc. - conectori care subliniază prezența unui rafinat retor,
bine școlit în disputele filozofice ale vremii.
Varianta folosită pentru traducere este cea a lui
Chen Qiyu (Hanfeizi jishi, Shanghai renmin chubanshe, 1974),
coroborată cu selecția lui Shen Yucheng și Guo Yongzhi (Hanfeizi
xuanyi, Shanghai guji chubanshe, 1991). A fost consultată și
traducerea lui Burton Watson (Columbia University Press,
1964).
|
|

Hanfeizi: Calea stăpînitorului
Traducere de Dinu Luca
Dao este
începutul celor zece mii de lucruri
și firul bunelor și al relelor:
de aceea stăpînul luminat
păstrează începutul spre a cunoaște izvorul celor
zece mii de lucruri,
și controlează firul spre a cunoaște mlădițele
bunelor și ale relelor.
Și astfel,
prin vid și nemișcare tratîndu-le,
el face numele singure să se numească
și face lucrurile singure să se
statornicească:
vid, el știe starea de fapt din realitate,
nemișcat, știe măsura pentru acționare:
cei ce vorbesc - singuri vor da nume,
cei ce făptuiesc - singuri vor da formă:
dacă numele și formele își corespund și se
întrepătrund,
atunci (toate) se vor potrivi cu starea lor de
fapt.
Iată de ce se spune:
"Stăpînul să nu-și lase vederii
dorințele,
căci de-și va lăsa vederii dorințele,
slugile își vor pune multă podoabă;
stăpînul să nu-și lase vederii intențiile,
căci de-și va lăsa vederii intențiile,
slugile se vor arăta altfel decît
sînt."
Iată de ce se spune:
"Lasă binele, lasă și răul,
slugile singure se vor arăta cum sînt;
lasă iscusința, lasă viclenia,
slugile singure se vor feri."
Astfel,
cel ce iscusința nu-și folosește spre a pune la
cale
face cele zece mii de lucruri să-și cunoască
locurile lor;
cel ce vrednicia nu-și folosește spre a
acționa
vede ce anume urmăresc slujitorii lui;
cel ce curajul nu-și folosește spre a se arăta
mînios
face toți dregătorii să-și ducă pînă la capăt
dîrzenia.
Așa
lăsîndu-ți iscusința vei avea totuși
luminare,
lăsîndu-ți vrednicia vei avea totuși
împlinire,
lăsîndu-ți curajul vei avea totuși tărie:
dregătorii toți să-și vadă de-ale lor,
cei o sută de miniștri să-și aibă
neschimbare,
să-i pui să făptuiască potrivit
priceperilor:
aceasta se cheamă urmarea neschimbării.
Astfel se spune: "Liniștit!, el stă fără să
aibă vreun loc; vid!, nimeni nu-i pătrunde sălașul":
deasupra, stăpînul luminat nu făptuiește; dedesupt, dregătorii
toți sînt înfricoșați și înspăimîntați. Calea stăpînului luminat
este să-i facă pe cei iscusiți să se istovească în planuri, în
temeiul acestora să orînduiască lucrările (statului), iar lui să
nu-i secătuiască iscusința; și să-i facă pe cei vrednici să-și
rînduiască înzestrările, în temeiul acestora să le dea
însărcinări, iar lui să nu-i istovească priceperea. De va fi
împlinire, a stăpînului va fi iscusința; de va fi greșeală, a
slugii va fi recunoașterea vinei: astfel stăpînului renumele nu-i
va cunoaște istovire. Și așa, fără să fie vrednic, el este
maestru celor vrednici, și fără să fie iscusit, este măsură celor
iscusiți.
Sluga să trudească
stăpînul să aibă împlinirea -
aceasta se cheamă principiul stăpînitorului
vrednic.
Calea se afla în ne-vedere,
folosul se afla în ne-cunoaștere;
vid, nemișcat, fără amestec,
de întunecime folosește-te spre a vedea
lipsurile:
să vezi, dar să nu (pari că) ai văzut,
să auzi, dar să nu (pari că) ai auzit,
să știi, dar să nu (pari că) știi.
Să știi încotro se îndreaptă vorbele,
dar să nu le preschimbi și să nu le
corectezi:
vezi doar de se verifică și de se
potrivesc;
în dregătorie așază un (singur) om,
și nu-l lăsa să ducă vorbă cu alții:
cele zece mii de lucruri vor fi astfel în
liniște.
Ascunde-ți urmele, acoperă-ți începuturile: cei
de jos nu-ți vor putea găsi izvorul; lasă-ți iscusința,
părăsește-ți priceperea: cei de jos nu-ți vor putea ghici
intențiile. Păstrează direcția în care te îndrepți și cercetează
felul în care te potrivești cu ea; ține precaut mînerele și
apucă-le strîns:[
1] retează-le
(supușilor) speranțele, doboară-le intențiile, nu-i lăsa pe alții
să-și dorească (mînerele cîrmuirii).
De nu ești atent la gaura cheii, de nu-ți
întărești poarta, tigrii se vor ivi; de nu ești precaut în
lucrările tale, de nu ascunzi starea de fapt, tîlharii se vor
arăta.
Își ucid stăpînul,
locul i-l iau,
și nu e om să nu fie (de frică laolaltă) cu
ei:
iată de ce se cheamă "tigri".
Stau lîngă stăpîn,
îi pîndesc greșeala:
iată de ce se cheamă "tîlhari".
Risipește-le clicile,
strînge-le sprijinitorii,
închide-le ușile,
lipsește-i de ajutoare:
atunci țara va fi fără de tigri.
Fii mare de nemăsurat, fii adînc de nesocotit,
unește și potrivește numele și formele, examinează și cercetează
regulile și normele, pedepsește-i pe cei ce-ndrăznesc să
acționeze (fără voia ta): atunci țara va fi fără de
tîlhari.
Așa că stăpînitorul oamenilor are cinci
piedici:
prima piedică e ca sluga să-și închidă stăpînul
(în neștiință);
a doua piedică e ca sluga să controleze bogățiile
și profiturile;
a treia piedica e ca sluga să-ndrăznească să dea
porunci (fără voia ta);
a patra piedică e ca sluga să ajungă să facă
(singură) fapte de dreaptă-judecată;
a cincea piedică e ca sluga să ajungă să-și așeze
oameni (în diverse poziții).
Dacă sluga își va închide stăpînul (în
neștiință), atunci stăpînul își va pierde locul; dacă sluga va
controla bogățiile și profiturile, atunci stăpînul își va pierde
puterea (de a da răsplată); dacă sluga va îndrăzni să dea
porunci, atunci stăpînul va pierde controlul (țării); dacă sluga
va ajunge să facă (singură) fapte de dreaptă-judecată, atunci
stăpînul își va pierde strălucirea; dacă sluga va ajunge să-și
așeze oamenii, atunci stăpînitorul își va pierde sprijinitorii.
Acestea toate sînt (drepturi) pe care stăpînul oamenilor singur
le are, nu dintre cele pe care slugile le pot apuca.
Calea stăpînitorului oamenilor
din nemișcare și retragere își face
comoară:
el nu se apucă singur de lucrări, dar știe (să
recunoască) neîndemînarea și meșteșugirea,
nu pune singur la cale, dar știe (să recunoască)
fericirea și nenorocirea.
De aceea,
el nu glăsuiește, dar se pricepe să primească
răspuns,
nu mărginește, dar se pricepe să sporească:
cînd vorbele au primit răspuns, el păstrează
dovada; cînd lucrările deja au sporit, le ține strîns semnele:
unirea dovezilor și a semnelor este cea din care se nasc
recompensele și pedepsele.[
2]
Astfel, dregătorii toți își înfățișează vorbele, stăpînul în
temeiul vorbelor lor le dă în socoteală lucrările și în temeiul
lucrării le cercetează împlinirea: dacă împlinirea e pe potriva
lucrării, iar lucrarea pe potriva vorbelor, atunci îi
răsplătește; dacă împlinirea nu e pe potriva lucrării, iar
lucrarea nu e pe potriva vorbelor, atunci îi pedepsește. Calea
stăpânului luminat este că sluga nu izbutește doar să-și
înfățișeze vorbele și să nu fie pe potrivă cu ele.
Așadar, cînd stăpînul luminat pune în aplicare
recompensele, blînd e, ca ploaia venită la vremea ei: toți
oamenii în umezeala ei au cîștig; cînd pune în aplicare
pedepsele, înspăimîntător se află, ca tunetul și trăznetul: nici
înțelepții cei sfinți nu le pot domoli. Așa că stăpînul luminat
nu e ușuratic cu recompensele și nu e iertător cu pedepsele: de
va fi ușuratic cu recompensele, sluga merituoasă își va slăbi
trebnicia; de va fi iertător cu pedepsele, sluga ticăloasă va
avea ușurință să facă rele. Așa că de-are cu-adevărat merit,
chiar de-i vorba de-un om îndepărtat și neînsemnat, el trebuie
răsplătit; de-are cu-adevărat greșeală, chiar de-i vorba de-un om
apropiat și drag, trebuie pedepsit: de cel îndepărtat și
neînsemnat va fi musai răsplătit iar cel apropiat și drag va fi
musai pedepsit, atunci cel îndepărtat și neînsemnat nu se va
moleși, iar cel apropiat și drag nu se va sumeți.
N O T E
[1]Este vorba
de cele două "mînere" ale guvernării care fac și
obiectul unui capitol separat (7) - mai precis pedepsele și
recompensele.
[2]"Dovezile" și "semnele" erau
jumătăți dintr-o plăcuță de bambus (uneori și din alt material) a
căror reunire confirma tranzacția, ordinul primit etc.

mailto:
chinesestudies@lycos.com
© 2001, by Sempre
Publishers