Lumea chineză Revista română de cultură chineză Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

De cu totul altă factură textuală decît precedenta secţiune, Greutăţile convingerii celuilalt (12) urmăreşte şi o complet altă perspectivă: Han Fei se concentrează aici pe maniera potrivită pe care trebuie să o urmeze un ministru dornic să îşi influenţeze stăpînul. Cinismul dovedit în sofisticata expunere a cauzelor şi motivelor care stau în spatele acţiunilor stăpînitorului - a cărui imagine aici este parcă una complet deformată faţă de cea sugerată mai sus - se răsfrînge şi în istoriile ilustrative de la capăt, dar mai ales în metafora dragonului, care poate fi îmblînzit şi călărit de cel ce se dovedeşte un bun stăpînitor al limbajului. Relaţia simbiotică preconizată anterior, cea a sprijinului mutual dintre rege şi dregător, se dovedeşte astfel a presupune raporturi de forţă bine delimitate: puterii poziţiei i se opune puterea limbajului, într-un joc funciar orientat către adecvare şi potrivire, în care orice fel de valoare este subordonată ţelurilor esenţiale ale celui care ştie să convingă. Variantele folosite pentru traducere şi confruntare sînt aceleaşi ca mai sus.

Întreaga greutate a convingerii celuilalt nu se află în greutatea pe care o întîmpină cunoaşterea ta în a-l persuada pe celălalt; nu se află în greutatea pe care o întîmpină priceperea ta argumentativă în a-ţi pune în lumină ideile; nu se află în greutatea de a îndrăzni să-ţi dai frîu liber ca să poţi epuiza (ce ai de spus): întreaga greutate a convingerii celuilalt se află în cunoaşterea inimii lui, cea cu care îţi poţi potrivi persuasiunea.

Dacă celălalt e aflat în căutarea numelui bun iar tu îl convingi (prin referire la) profituri grase, te va vedea ca fiind de soi inferior şi de-o seamă cu cei umili şi de jos şi hotărît că se va lepăda de tine; dacă e aflat în căutarea profiturilor grase iar tu îl convingi prin (referire la) numele bun, te va vedea ca fiind lipsit de minte şi îndepărtat de lucruri şi de starea de fapt şi hotărît că nu va primi (învăţătura ta); dacă el e aflat pe ascuns în căutarea profiturilor grase dar la vedere caută numele bun iar tu îl convingi (prin referire la) acesta, pe faţă te va primi, dar în realitate te va îndepărta; iar dacă îl convingi (prin referire la) profituri grase, pe ascuns se va folosi de vorbele tale, dar la vedere se va lepăda de tine. Acestea (toate) nu se poate să nu le cercetezi.

Lucrările îşi găsesc împlinire prin tăinuire şi dau greş prin dezvăluire: dacă celălalt nu s-a dezvăluit dar vorbele tale au ajuns la lucrările lui ascunse, atunci persoana ta va fi în primejdie. Dacă celălalt la vedere face o lucrare anume dar se foloseşte de ea în alt scop, iar tu nu ştii doar ce-a făcut, ci şi de ce-a făcut ce-a făcut, atunci persoana ta va fi în primejdie. Dacă pui la cale o lucrare neobişnuită şi e pe potrivă (cu gîndul stăpînului), dar cei iscusiţi te ghicesc din afară iar lucrarea ta în afară e dezvăluită, de bună seamă că ţie ţi se va pune în socoteală (divulgarea ei) şi atunci persoana ta va fi în primejdie. Dacă bunăvoinţa întreagă nu e încă deplină iar în vorbe ai atins deja polul cunoaşterii tale, atunci dacă persuasiunea merge şi are izbîndă, răsplata e uitată, iar dacă nu merge şi dă greş, eşti pus la îndoială şi persoana ta va fi în primejdie. Dacă cel nobil se află la începutul unei greşeli şi tu vorbeşti limpede de cuviinţă şi de dreaptă judecată şi faci provocare relelor lui, atunci persoana ta va fi în primejdie. Dacă cel nobil a izbutit odată (bine) să pună la cale şi doreşte sieşi să-şi facă merit din asta iar tu ai ştiinţă de aceasta, atunci persoana ta va fi în primejdie. Dacă-l forţezi să acţioneze acolo unde nu poate acţiona şi dacă-l opreşti acolo unde nu se poate opri, persoana ta va fi fi în primejdie.

Astfel, dacă-i vorbeşti despre oamenii măreţi, el va socoti că îl (acuzi de) lenevie; dacă-i vorbeşti despre oamenii mărunţi, va socoti că îţi arăţi greutatea; dacă-i vorbeşti despre ce-i e pe plac, va socoti că (vrei) să te foloseşti (de asta) ca să ai pe ce să te sprijini; dacă-i vorbeşti despre ceea ce urăşte, va socoti că (vrei) să-l încerci; dacă-ţi îngustezi şi micşorezi discursul, va socoti că nu ai iscusinţă şi că eşti neîndemînatic; dacă dezbaţi pe larg despre toate cele, va socoti că (vorbeşti) prea mult şi se va lipsi de tine; dacă înfăţişezi ideile cu puţine fapte (concrete), atunci va spune că eşti temător şi sfios şi nu duci (vorba) pînă la capăt; dacă prezinţi pe larg cu multă cugetare, atunci va spune că eşti necioplit şi grosolan, semeţ şi nerespectuos. Aceste greutăţi ale persuasiunii nu se poate să nu le cunoşti.

Întreaga sarcină a convingerii celuilalt se află în a şti să împodobeşti lucrurile din care-şi face laudă acela şi să le înăbuşi pe cele de care se ruşinează. Dacă el are vreo nevoinţă numai a lui trebuie să-i arăţi că e (pe potrivă) cu morala publică şi să-l întăreşti (în vrerea lui); dacă are gînd josnic şi nici nu se poate stăpîni, împodobeşte-i cu frumuseţe (gîndul) dar micşorează (lauda) că n-a făcut fapta; dacă în inimă are culmi dar în realitate nu poate ajunge la ele, adu (în vorbă) lipsurile şi scoate la vedere relele (acestor idealuri) şi măreşte (lauda) că n-a făcut fapta; dacă doreşte să se sumeţească prin iscusinţă şi pricepere, adu vorba de lucrări diferite dar de acelaşi soi, dîndu-i (astfel) mai mare temei şi fă-l să se bizuie pe argumentele tale făcîndu-te că nu ştii, spre a da sprijin iscusinţei lui.

Dacă vrei să-şi însuşească vorbe de pace, atunci trebuie să o luminezi (pe aceasta) prin frumos nume, dar arată pe nevăzute şi cum duce ea la propriul profit; dacă vrei să înfăţişezi primejdia şi nenorocirea lucrării lui, atunci scoate la lumină cearta şi defăimarea (la care va duce aceasta), dar arată pe nevăzute şi cum duce ea la propria părere de rău.

Laudă alţi oameni care fac aceleaşi fapte ca şi el; plănuieşte alte lucrări care se fac potrivit aceloraşi planuri ca ale lui; de se află unul cu aceeaşi murdărie ca a lui, trebuie ca mult să împodobeşti (prin vorbe) faptul că nu e dăunătoare; de se află unul (care a suferit) aceeaşi înfrîngere ca a lui, trebuie ca strălucitor să împodobeşti (prin vorbe) faptul că nu e nici o pierdere. Dacă îşi măreşte singur tăria (trupului), nu-i stîrni ura (vorbindu-i) de greutăţile (pe care le-a întîmpinat); dacă dă singur curaj hotărîrilor sale, nu-i stîrni mînia (vorbindu-i) de ruşinile (pe care le-a păţit); dacă îşi înţelepţeşte singur planurile, nu-i stîrni stinghereala (vorbindu-i) de nereuşitele lui.

Dacă ideile tale însemnate nu i se pun împotrivă şi nu i se opun cu nimic, iar rostirile şi cuvintele nu au pricină şi frecuş cu nimic din ale lui, vei putea după aceea să-ţi dai fără margini frîu liber iscusinţei şi retoricii: pe această cale vei ajunge îndrăgit, apropiat şi dincolo de îndoială şi vei izbuti să-ţi duci toate vorbele pînă la capăt. Yi Yin a devenit măcelar, Baili Xi a ajuns prizonier[1] - amîndoi pentru a dobîndi (încrederea) celui de sus: aceştia au fost nişte înţelepţi, dar n-au putut să nu slujească în persoană spre a înainta (în rang): într-atît le-a fost murdărirea! Să te faci însă prin vorbe măcelar sau prizonier şi aşa să poţi fi ascultat şi folosit şi să salvezi lumea - aceasta nu e lucru de ruşine pentru un cavaler înzestrat.

Iar dacă după multă vreme ce s-a petrecut, bunăvoinţa întreagă e încă deplină, dacă pe ascuns pui la cale dar nu eşti pus la îndoială, dacă iei sfadă cu el dar nu eşti ţinut vinovat, atunci pe faţă poţi despărţi ce e profitabil de ce e dăunător spre a-l face să aibă împlinire şi de-a dreptul poţi să-i arăţi binele şi răul spre a-i aduce podoabă: în aşa fel să vă puteţi sprijini unul pe altul - iată desăvîrşirea persuasiunii.

În vechi, ducele Wu din Zheng dorea să atace (statul) Hu aşa că mai întîi şi-a măritat fata cu stăpînitorul din Hu spre a-i aduce acestuia plăcerea în gînduri, iar apoi şi-a întrebat dregătorii toţi: "Vreau să mă folosesc de arme: cine poate fi atacat?" Marele ministru Guan Qisi a răspuns: "Hu poate fi atacat." Ducele Wu s-a mîniat şi l-a ucis, spunînd: "Hu este o tara frăţească, cum de-a zis domnia ta să o atacăm?" Stăpînitorul din Hu a aflat şi a socotit ca Zheng îi e apropiată, aşa că nu s-a mai pregătit împotriva lui Zheng. Cei din Zheng au atacat pe neaşteptate Hu şi au cucerit-o. În Song trăia un bogătaş. Cerul a dat odată ploaie mare iar zidurile casei i-au fost stricate. Fiul lui a spus: "Dacă nu le zidim (la loc), de bună seamă că o să vină tîlharii." Tatăl vecinului său a zis şi el acelaşi lucru. La căderea nopţii, mare pagubă într-adevăr i s-a adus averii sale. Familia lui l-a socotit foarte iscusit pe fiu, dar l-a suspectat pe tatăl vecinului. Spusele amîndurora (şi ale lui Guan Qisi, şi ale tatălui vecinului) erau pe potrivă (cu faptele), dar cel însemnat a fost ucis, iar cel mărunt a fost suspectat: aşadar nu a şti este greu, ci a stăpîni (bine) ceea ce ştii este greu. Astfel, vorbele lui Rao Chao au fost pe potrivă şi a fost socotit un înţelept în Jin, dar a fost ucis în Qin.[2] Acestea (toate) nu se poate să nu le examinezi.

În vechi, Mi Zixia era favoritul stăpînului din Wei. Potrivit legii din Wei, cel ce mîna în ascuns carul stăpînului era pedepsit prin tăierea picioarelor. Mama lui Mi Zixia s-a îmbolnăvit şi cineva s-a strecurat în aceeaşi noapte să-l înştiinţeze pe acesta. Mi Zi a măsluit (porunca stăpînului) şi-a plecat mînîndu-i carul. Stăpînul a auzit şi a socotit-o o faptă vrednică, spunînd: "Cîtă pietate filială! Din pricina mamei a uitat de pedeapsa cu tăierea picioarelor!" În altă zi, se plimba cu stăpînul prin livadă cînd o piersică pe care o mînca i s-a părut prea dulce şi n-a mai putut s-o termine, aşa că i-a dat jumătate stăpînului. Acesta a spus: "Cît mă iubeşte! A uitat de pofta gurii lui spre a mă hrăni pe mine." Cînd însă atracţiile lui Mi Zi au pălit şi iubirea s-a slăbit, el s-a făcut odată vinovat faţă de stăpîn, care a spus: "Chiar aşa, el a măsluit (un ordin) ca să-mi mîne carul şi m-a hrănit cu un rest de piersică." Deci acţiunile lui Mi Zi nu  s-au schimbat faţă de început, însă pricina pentru care la început a fost socotit vrednic iar apoi a căpătat pedeapsă a fost schimbarea dragostei în ură. Aşadar, de eşti iubit de stăpîn, iscusinţa ta se potriveşte (cu gîndul lui) şi dragul de tine sporeşte; de eşti urît de stăpîn, iscusinţa ta nu se potriveşte (cu gîndul lui), eşti pedepsit şi îndepărtarea de tine se măreşte. Iată de ce cavalerii care (vor să) mustre, să convingă, să discute sau să expună nu pot să nu examineze iubirea sau ura stăpînului: de-abia după aceea pot (porni să-l) convingă.

Dragonul este şi el una dintre tîrîtoare, dar îmblînzindu-l, te poţi apropia de el şi-l poţi încăleca; el are însă sub gît solzi în răspăr de un chi în diametru de care dacă omul se atinge, hotărît că îl omoară. Şi stăpînul oamenilor are solzi în răspăr: dacă poţi să nu te atingi de solzii lui în răspăr, atunci ai sorţi de izbîndă.

N O T E

[1]Yi Yin este unul din curtenii întemeietorului dinastiei Shang, Tang Împlinitorul, care a îndeplinit dregătorii mărunte înainte de a ajunge omul de încredere al suveranului; Baili Xi a fost răscumpărat din prizonierat de ducele Mu din Qin pe cinci piei de capră înainte de a creşte în rang la curte.

[2]Rao Chao a fost un curtean în Qin care a citit corect intenţiile statului Jin, fără însă ca sfatul său să fie urmat de propriul duce.

mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers