Jia Yi, Rapsodia despre buha

Lumea chineză

Revista română de cultură chineză

Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Articolele în limba engleză

Articolul următor

Pagina lingvisticii chineze

Pagina Editurii Sempre

Textul de faţă, operă a lui Jia Yi (cca. -200 ~ cca. -168), cunoscut politician, literat şi filozof de la începutul dinastiei Han, este destul de puţin tipic pentru ceea ce avea să fie specia rapsodiei mai tîrziu, mai ales datorită caracterului său confesiv şi neorientat către descrieri de amploare sau laude meşteşugit adresate patronilor politici şi literari. De o pronunţată inspiraţie daoistă, preluînd direct sau parafrazînd numeroase pasaje din texte precum Daodejing, Zhuangzi şi mai ales Heguanzi, rapsodia lui Jia se înscrie şi în extrem de temeinica tradiţie a textelor exilului începută odată cu Qu Yuan.

Rapsodia s-a păstrat în Wenxuan, 13, precum şi în biografia lui Jia Yi din Shiji şi în cea din Hanshu. Varianta folosită pentru traducere este cea din Shiji (Zhonghua shuju, Beijing, 1959). Au fost consultate şi glosele lui Sun Lüyi et al. (Zhongguo gudai wenxue zuopin xuan, Beijing daxue chubanshe, Beijing, 1983, pp. 130-133). De asemenea au fost consultate şi echivalările lui Burton Watson (Early Chinese Literature, Columbia University Press, New York, 1962, pp. 255-258), David Knechtges (Wenxuan, vol. 3, Princeton University Press, 1996, pp. 40-49), James Rober Hightower (in Victor H. Mair, ed., The Columbia Anthology of Traditional Chinese Literature, Columbia University Press, New York, 1994, pp. 389-392) şi Yang Xianyi şi Gladys Yang (Poetry and Prose of the Han, Wei and Six Dynasties, Panda Books, Beijing, 1986, pp. 11-14).

Jia Yi: Rapsodia despre buhă

Traducere de Dinu Luca

Jia Yi îi era mare tutore Regelui de Changsha[1] de trei ani cînd, (într-o zi), o bufniţă i-a intrat în zbor în casă şi s-a oprit pe colţul locului său. Cei din Chu numesc bufniţa "buhă". Jia Yi fusese surghiunit să-şi ducă traiul la Changsha: Changsha este un loc jos şi umed şi el însuşi socotea că nu mai are mult de trăit, aşa că s-a întristat şi s-a mîhnit (de această întîmplare) şi apoi a făcut o rapsodie pentru a se alina. Iată rostirea acesteia:

În anul chan e,[2]

în luna a patra, prima a verii,

în ziua gengzi,[3] la apusul soarelui,

o buhă s-a oprit la mine acasă

şi s-a pus pe colţul locului meu,

la înfăţişare cu totul senină şi-n largul ei.

O făptură ciudată să vină să stea -

mirat am fost de pricina-aceasta,

am deschis oracol să aflu răspuns,

iar formula a grăit potrivirea spunînd:

"Pasăre sălbatică de-ţi intră-n sălaş,

stăpînul în scurt va avea alt lăcaş."

Am întrebat-o pe buhă:

"Unde lăcaş?

De-augurii sînt buni, dă-mi ştire;

de-s răi, dă glas nenorocirii;

de-i potrivire iute, de-i potrivire-nceată,

grăieşte-mi cînd e să vină clipa."

Buha a oftat atunci îndelung,

şi-a ridicat capul, a bătut din aripi,

şi cum din gură nu putea să rostească,

voie cer să spun ce-avea-n cuget:

"Cele zece mii de lucruri se prefac, se preschimbă,

cu-adevărat făr' de stare şi făr' de oprire,

se schimbă-nvîrtindu-se, mereu curgînd,

din nou împingîndu-se, iar întorcînd:

formele şi suflările se rotesc şi-şi urmează,

metamorfozîndu-se-n prefacere şi-n schimbare.

Adîncă, subtilă, fără de capăt,

cum oare să fie (schimbarea) cuprinsă-n cuvinte?

Năpasta-n fericire îşi găseşte-ascunziş,

fericirea în năpasta îşi are temeiul;[4]

mîhnirea şi bucuria se strîng laolaltă la (aceeaşi) poartă,

răul şi bunul augur sălăşluiesc pe acelaşi tărîm.

Ţara Wu era mare şi puternică,

dar Fu Chai a fost înfrînt;

Yue s-a oprit la Kuaiji,

dar Gou Jian a devenit stăpîn peste lume;[5]

Li Si a umblat pîn-a dobîndit împlinire,

dar în cele din urma în mare chin a sfîrşit;[6]

Fu Yue a fost pus în frînghii

dar apoi i-a devenit mare dregător lui Wuding:[7]

aşadar năpasta şi fericirea

cu ce-s diferite de firele-n doi şi-n trei împletite?

De soartă nimic nu se poate spune:

cine îi ştie ei hotarul din urmă?

Cînd apa-i tulburată, vijelioasă se face,

cînd săgeata-i aruncată, departe ajunge:

cele zece mii de lucruri se-nvîrt, se apasă,

se zguduie, se scutură, unul pe altul rotindu-se,

nori ce se-adună, ploaie de cade,

încîlcite, încurcate, învălmăşindu-se laolaltă.

Roata olarului împrăştie făpturile,

fără sfîrşit şi fără hotare;

Cerul nu poate fi cuprins în cugetare,

Dao nu poate fi cuprins în urzeala de planuri:

devreme, tîrziu, soarta tot este,

cum oare să-i ştim sorocul?

Mai mult,

Cerul şi pămîntul sînt un cuptor,

cel ce făureşte şi transformă e meşterul,

Yin şi Yang sînt cărbunele,

iar cele zece mii de lucruri - arama:

în unire, împrăştiere, pieire, ivire,

cum oare să se afle vreo regulă-eternă?

Cele o mie de schimbări, cele zece mii de prefaceri,

nici nu încep să-şi atingă sfîrşitul.

Deodată dacă ai fost făcut om -

cum oare să merite strîns să păstrezi (forma aceasta)?

Să fii preschimbat în altă făptură -

cum oare să merite asta nelinişte?

Cel cu puţină înţelepciune cu sine-i părtinitor,

pe ceilalţi micşorînd, pe el punînd preţ;

omul ce pricepe contemplă în mare

şi orice făptură e voitor să devină.

Omul cel lacom urmăreşte-ntrutotul averea,

cavalerul viteaz urmăreşte-ntrutotul renumele,

ambiţiosul moare pentru putere,

iar mulţimea celor de rînd caută (doar) viaţa.

Cei ce se lasă vrăjiţi sau apăsaţi (de lucruri)

grăbesc întruna ba spre-apus, ba spre răsărit;

omul măreţ nu se-ndoaie,

nenumăratele schimbări îi sînt toate totuna.

Omul nătîng e legat de obiceiuri,

şi e prins, ca-n puşcărie băgat;

omul desăvîrşit lasă deoparte făpturile

şi doar cu Dao stă laolaltă.

Mulţimea de oameni e încîlcită, zăpăcită,

cu cele ce le plac şi urăsc strînse-n cuget;

omul adevărat e liniştit, nemişcat,

şi doar cu Dao laolaltă se-opreşte.

El lasă înţelepciunea, îşi lasă şi forma,

îndepărtat de toate, pe sine se pierde:

gol, spaţios, absent, pierdut,

laolaltă cu Dao în zbor se înalţă.

Urmînd curgerea, el astfel înaintează,

iar de-ajunge la vreun ostrov, se opreşte:

trupul şi-l lasă, sorţii se-ncredinţează,

şi părtinire de sine nu are.

Viaţa lui se aseamănă cu-o plutire,

moartea-i se aseamănă cu o odihnă:

netulburat, precum nemişcarea unui izvor adînc,

în plutire, asemenea unei bărci nelegate;

din faptul că-i viu nu-şi face comoară,

doar pluteşte, hrănindu-şi vidul.

Omul înzestrat cu Putere de nimic nu-i legat,

şi cunoscînd soarta, nu se-ntristează:

mărunţişurile toate, neînsemnatele trebi

cum oare să merite îndoială?"

N O T E

[1]Changsha era pe vremea aceea un teritoriu administrat de un membru al casei imperiale purtînd titulatura de rege şi acoperea şi o parte din vechiul regat sudic Chu.

[2]-173.

[3]Identificată ca 1 iunie -173.

[4]Cf. Laozi 58, Heguanzi 12. E greu de spus dacă avem de-a face cu un citat sau cu o formulare proverbială comună. Şi următoarele rînduri apar în formulări asemănătoare sau identice în Heguanzi.

[5]În războiul dintre statele Wu şi Yue, trupele Wu, conduse de Fu Chai, păreau a fi învingătoare. Gou Jian, regele din Yue, a revenit însă şi a cucerit Wu, în -473.

[6]Li Si, principal ministru al unificatorului Chinei, împăratul Qin Shihuangdi, era originar din statul Chu, dar a trebuit să meargă în Qin pentru a cunoaşte mărirea. A murit asasinat în -208.

[7]Wuding este unul din regii dinastiei Shang (sec. -16 ~ sec. -11).

mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers