Lumea chineză

Revista română de cultură chineză

Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Cuprins Articolele în limba engleză Articolul următor Pagina lingvisticii chineze Pagina Editurii Sempre


Ultimul capitol al textului Wen xin diao long (50) este în fapt o postfață în care Liu Xie își explică intențiile și reia sintetic structura lucrării sale, zăbovind doar ici și colo pentru a sublinia din nou cîte o idee sau alta. Ca și capitolul inițial, tradus mai sus, și acesta se distinge prin structura extrem de regulată și paralelă, frazele înlănțuindu-se în același stil spectaculos, presărat cu nenumărate aluzii și referințe culturale.
Versiunile folosite pentru traducere și confruntare sînt aceleași ca în cazul capitolului anterior.



Liu Xie: Wen xin diao long, Înfățișarea intențiilor
Traducere de Dinu Luca



Wen xin, "aplecarea inimii către wen", înseamnă folosirea inimii în facerea de wen [literatură]. În vechi au existat (textele) Inima qin-ului al lui Huan Yuan și Inima meșteșugită al lui Wangsun: frumoasă este așadar (metafora) "inimii", așa că de aceea am folosit-o. (Pe de altă parte), din vechime încoace piesele literare își împlinesc forma prin sculptare și prin bogăție de podoabă: cum oare să fi preluat eu ceea ce mulțimea din jurul lui Zou Shi numea "sculptarea dragonilor"?[1]

Universul este întins și nesfîrșit iar printre cei mulți, cei vrednici au fost numeroși și de multe soiuri: ce i-a făcut să se înalțe deasupra celorlalți și să iasă din rînduielile obișnuite a fost știința și îndemînarea. Anii și lunile plutesc și aleargă iar spiritul firii nu dăinuiește: ce face renumele să se înalțe în aer și împlinirile să se ridice în zbor sînt croirea și crearea de texte.

Omul se asemuiește la înfățișare cu Cerul și pămîntul și își moștenește natura de la cele Cinci Materiale;[2] îi comparăm ochii și urechile cu soarele și luna și îi asemănăm vocea și răsuflarea cu vîntul și trăznetul. Ceea ce-l face să treacă dincolo de cele zece mii de lucruri și să iasă din rîndul lor este spiritul său. Forma sa este la fel de plăpîndă ca ierburile și copacii, însă numele îi e mai trainic decît metalul și piatra. Iată de ce un om ales sălășluiește în lume, drept își așază virtutea și bine își așază vorbele. "Cum oare să fie (vorba) doar de plăcerea de a argumenta? Alta nu este de făcut."[3]

Cînd aveam șapte ani, am visat nori colorați asemenea unui brocart: m-am suit la ei și i-am cules. Cînd zilele mi-au trecut de clipa așezării, am visat într-o noapte că țin în mînă vase rituale de lac roșu și că merg înspre sud urmîndu-l pe Confucius.[4] A doua zi de dimineață cînd m-am trezit eram vesel și bucuros. Căci măreț este ca Înțeleptul cel greu de văzut să i se coboare în vis unui om mărunt ca mine. "De cînd s-au ivit oamenii pe lume, nimeni nu s-a mai aflat precum Maestrul."[5] În înfățișarea și luminarea înțelesurilor Înțeleptului nimic nu se aseamănă cu comentariile la Cărțile clasice; cu toate acestea, Ma Rong, Zheng Xuan și ceilalți învățați le-au dezvoltat deja și au ajuns la esențe, așa că eu chiar de-aș da profunde explicații, tot nu ar fi de-ajuns spre a-mi întemeia propria școală.[6]

Funcția pieselor literare este, într-adevăr, aceea de a fi micile rămurele ieșite din Cărțile clasice: Cele Cinci Ritualuri pe ele se bizuie spre a se împlini iar cele Șase Ministere pe ele se sprijină spre a-și atinge folosința. (Textele) fac relația dintre stăpîn și slujitor să fie luminoasă și limpede iar cea dintre război și bună cîrmuire să fie strălucitoare și clară. Îndeaproape (privind) rădăcina și izvorul (acestor texte, vedem că) unul nu e care să nu și le aibă în Cărțile clasice.

Însă "îndepărtarea față de Înțelept este mare și de lungă durată",[7] iar formele literare s-au destrămat și s-au împrăștiat. Rostitorilor le este pe plac neobișnuitul și în vorbe pun preț pe cele de deasupra și pe cele amăgitoare;[8] ei "penelor împodobite le adaugă desene",[9] și cu podoabe [wen] "își brodează cingătorile și centurile"[10]. Ei se îndepărtează de rădăcină din ce în ce mai mult, ajungînd astfel să fie calpi și cu totul nesocotiți. (Și totuși), cînd în Cartea documentelor s-a tratat despre rostiri, de preț a fost socotită întruparea însemnatului,[11] iar cînd Confucius și-a înfățișat povețele, neplăcute îi erau mlădițele aparte.[12] Deși rostirile (despre care se vorbește în Cartea documentelor) și povețele (lui Confucius) nu sînt la fel, potrivit rămîne să ai știința însemnatului. Iată de ce am prins în mînă pensula, am amestecat tușul și am început să tratez despre literatură.

Privind îndeaproape textele din vremurile din urmă care au tratat despre literatură, (vedem că) ele sînt numeroase. Canonul înfățișat de Cao Pi, Scrisoarea zugrăvită de Cao Zhi, Tratatul despre literatură al lui Ying Yang, Rapsodia despre literatură a lui Lu Ji, Evoluțiile și separările lui Zhi Yu, Pădurea de pensule a lui Li Chong - fiecare dintre acestea a luminat colțurile și cotloanele, puțin contemplînd făgașurile și drumurile. Unele au măsurat și au apreciat talentele din vremurile lor, altele au cîntărit și au judecat textele învățaților de dinainte; unii pe larg au arătat la vedere înțelesurile rafinate și pe cele vulgare (dintr-un text), alții pe scurt au scos la lumină sensurile unei alcătuiri sau pe cele ale unui paragraf. Canonul lui Cao Pi intră în ascunsuri dar nu este cuprinzător, Scrisoarea lui Cao Zhi este bine argumentată, dar nu și potrivită, Tratatul lui Ying Yang este înflorit, dar sărăcăcios și strîns, Rapsodia lui Lu Ji este meșteșugită, dar ruptă și haotică, Evoluțiile și separările ating esențele, dar prea puțin împlinesc, iar Pădurea de pensule rămîne la suprafață și rar ajunge la cele însemnate. Mai sînt și cei de felul lui Huan Tan și Liu Zhen, precum și cei de soiul lui Ying Zhen și Lu Yun care în mare au comentat sensul literaturii și au scos uneori cîte ceva la iveală (în această privință): însă lor nu le-a fost cu putință să scuture ramurile ca să găsească rădăcina și să contemple valurile în căutarea izvorului. Iar pentru că nu au dat mai departe sfaturile celor luminați din vechime, ei nu au fost de ajutor grijilor celor ce-au venit după ei.

Opera (aceasta a mea) despre "aplecarea inimii către wen" și-a făcut rădăcina din Dao [capitolul 1], învățător din Înțelept [2] și trup din Cărțile clasice [3], sorbind din Apocrife [4] și preschimbîndu-se laolaltă cu Întristarea [5]. Pivotul și axa literaturii au fost astfel pînă la capăt (urmărite). Cît despre tratarea textelor regulate și a celor simple [6-25] - domeniile au fost despărțite și tărîmurile au fost separate: (pentru fiecare specie) am mers pînă la începuturi și am înfățișat continuările, am deslușit numele și am limpezit înțelesul, am ales texte (reprezentative) și le-am stabilit alcătuirea, am înfățișat principiile și am scos la vedere firul lor unificator. (Astfel), în partea de început principiile călăuzitoare sînt limpezi. Cît despre decuparea "Simțirii" și despicarea "Culorii" [31], am închis și am înțărcuit (în acel capitol) rînduiala și înșiruirea (scrierii). Am expus (apoi) "Spiritul" [26] și "Natura" [27], am reprezentat "Vîntul" [28] și "Propensiunea" [30], am îmbrățișat "Reunirea" [43] și "Continuitatea" [29], am examinat "Sunetele" [33] și "Cuvintele" [39]. Înălțarea și ofilirea (textelor a fost tratată în) "Ordine și timp" [45], prețuirea și coborîrea în "Scurtă privire asupra talentului" [47], tristețea și mîhnirea în "Știutorul sunetelor" [48], cinstea și dreptatea în "Arătarea vasului" [49]. Pînă la sfîrșit am păstrat "Înfățișarea intențiilor" [50, capitolul de față] spre a mîna turma tuturor celorlalte capitole. (Astfel), în partea de sfîrșit, detaliile alcătuitoare sînt clare.

Așezarea principiilor și fixarea numelor luminos se arată în numerele din măreața Carte a schimbărilor: dintre acestea (cincizeci), folosite în ale semnelor sînt doar patruzeci și nouă.[13]

A cîntări și apoi a înfățișa un singur semn este lesnicios, a întregi și a cuprinde o mulțime de vorbe este greu. Deși (această carte) a cules ușor firele și perii și a pătruns adînc pînă la oase și măduvă, în unele locuri se află idei ocolite și izvoare ascunse: acestea par aproape dar sînt departe, iar rostirile nu le pot purta - și nu puține sînt (aceste situații). Cît privește categorisirile și rînduielile intrate în text(ul de față), uneori m-am potrivit cu cei ce-au dezbătut (asemenea lucruri) înainte, însă "fără a fi ecou pentru tunet"[14]: lucrurile au stat în așa fel că n-am putut să le fiu altul; alteori nu am fost de-un fel cu cei ce le-au tratat mai demult, însă fără a căuta anume deosebirea: principiile au fost de așa fel că n-am putut să le fiu asemenea. În potrivire și în deosebire nu am ținut seama de vechi sau de nou: "am tăiat carnea și am despărțit vinele"[15], urmărind doar să măsor potrivirea. În ținerea frîielor pe tărîmul podoabelor [wen] și al rafinamentelor și în punerea hamurilor în vistieria ornamentelor și al broderiilor (m-am arătat) aproape complet.

Însă în faptul că "vorbele nu istovesc înțelesurile"[16] și Înțeleptul a văzut greutate. Dacă știința îți e cît vasul de apă (de mică) sau (cît a celui cu) tija de bambus[17], cum oare să fii echer și riglă (pentru alții)? Vremurile duse sînt fără hotar și nedeslușite, iar ele mie mi-au ascuțit auzul; generațiile ce vor să vină sînt însă îndepărtate și nelimpezi, și poate că acest text doar le va prăfui vederea.

Sprijinul spune:

"Viața își are marginile ei",
Doar cunoașterea margini nu are.[18]
Să urmezi cu lucrurile e greu,
Doar bizuirea pe fire e ușurare.
Mîndru, înalt, stîncă-n șuvoi,
Mestec mărunt înțelesuri literare:
De literatura poartă o inimă-n ea,
Inima-mi în ea își-are așezare.



N O T E


[1]Zou Shi, un literat din vechime, era supranumit și "Cizelatorul de dragoni", cu referire la abilitatea sa de a-și decora rostirea. Liu Xie respinge apropierea, sugerînd un sens mai sobru pentru sintagma "cizelarea dragonilor".

[2]Referire la cele cinci elemente (faze, agenți) ale speculațiilor cosmologice și numerologice chineze, metalul, lemnul, focul, apa și pămîntul.

[3]Citat din Mencius, IIIB9.

[4]Cu sensul de a-i fi devenit discipol lui Confucius.

[5]Citat din Mencius, IIA2.

[6]Ma Rong și Zheng Xuan sînt doi celebri filologi de la mijlocul dinastiei Han de Răsărit.

[7]Citat din Istoria dinastiei Han, Yiwenzhi.

[8]"Rostitorii" sînt autorii de rapsodii din Han, iar aluzia se face la o cunoscută aserțiune a lui Yang Xiong.

[9]Citat din Zhuangzi, 32.

[10]Citat din Vorbele model ale lui Yang Xiong.

[11]Trimitere la Cartea documentelor, Bi ming.

[12]Analecte, 2.16.

[13]Aluzie numerologică legată de Cartea schimbărilor.

[14]Citat din Memorialul riturilor, Qu li, shang.

[15]Citat din Rapsodie despre capitala de vest a lui Zhang Heng.

[16]Referință la unul din comentariile Cărții schimbărilor.

[17]Prima comparație provine din Zuozhuan (Zhao, 7) și este citată ca atare. A doua referință este la un pasaj din Zhuangzi, 23, unde se vorbește despre cunoașterea limitată a celui care se uită la cer printr-o tijă de bambus.

[18]Rîndul anterior este un citat direct, iar acesta o reformulare a unei afirmații din Zhuangzi, 3.




mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers