Lumea chineză

Revista română de cultură chineză

Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Cuprins Articolele în limba engleză Articolul următor Pagina lingvisticii chineze Pagina Editurii Sempre


O lume structurată în tipare, în configurații suprapuse și intersectate, în corespondențe, în ecouri, în reflectări simetrice care ritmează întreaga existență, fie ea cea a lucrurilor, fie cea a textelor - acesta este tiparul (wen) pe care îl expune Liu Xie (465 ~ 522) în primul capitol al celebrului său text, Wen xin diao long. Acest tipar construit pe paralelisme multiple se regăsește presupus în fiecare dintre cele cincizeci de capitole-tablou construite de Liu, fie că este vorba de unul în care recitește critic și generic literatura de pînă la el, fie de unul în care tratează teoretic principii de compoziție, interpretare, adecvare, semnificație etc. ale operei literare. Mai în spiritul textului, s-ar putea afirma că, într-adevăr, acesta reflectă polifonic, în întregul său, propensiunea către podoabă (wen xin) specifică omului, așa cum se manifestă aceasta în acțiunea "cizelării de dragoni" (diao long) - a producerii și a interpretării de texte literare. Firescul acestor activități, faptul că ele se alcătuiesc ca strategii de consonanță și reverberare, marchează invitația de a citi lumea în texte și textele în lume, în maniera tipică tradiției clasice chineze conform căreia trecerea între niveluri de semnificație este mai mult o prelungire decît o ruptură, totul petrecîndu-se, în fond, în cîmpul atotcuprinzător al lui Dao. O instanță a acestei treceri apare chiar în primul capitol al textului, în care Dao este invocat pentru a legitima atît propriul demers, cît și orice fel de practică culturală în sens larg.
Argumentația lui Liu Xie urmărește și ea această linie neobișnuită, capitolul de mai jos trecînd cu ușurință, mereu în structuri perfect paralele și rezonante, de la un nivel la altul, mizîndu-se și pe semnificația multiplă a termenului wen - "literatură", "cultură", "civilizație", "semn (scris)", "podoabă, ornament", "tipar, pattern" etc; mai mult, ultima secțiune, "sprijinul" sau "lămurirea", rimată, recapitulează pe scurt cele expuse pînă la ea, constituindu-se într-o mise-en-abîme a întregului.
Varianta folosită pentru traducere este cea a lui Lu Kanru și Mou Shijin (Qi Lu shushe, 1995). Au fost consultate și traducerile lui Vincent Shih (The Literary Mind and the Carving of Dragons, Columbia University Press, New York, 1959), Stephen Owen (Readings în Chinese Literary Thought, Harvard University Press, Cambridge, 1994) și Alessandra C. Lavagnino (Il tesoro delle lettere: un intaglio di draghi, Luni Editrice, Milano, 1995).



Liu Xie: Wen xin diao long, Izvorul în Dao[1]
Traducere de Dinu Luca



Ca Putere, măreț este wen [capacitatea de configurare a lucrurilor]! Laolaltă cu Cerul și pămîntul s-a născut el: cum oare? Iată: negrul și galbenul își aveau amestecate culorile cînd pătratul și rotundul și-au separat formele. Soarele și luna, discuri de jad unul peste altul, și-au lăsat imaginile cele lipite de Cer în jos să atîrne, iar munții și rîurile, broderii sclipitoare, și-au lăsat formele cele rînduială pămîntului înainte să se întindă. Și toate acestea sînt wen [configurațiile însele] al lui Dao.

În sus privind, contemplăm strălucirea deasupra aruncată; în jos cătînd, cercetăm splendoarea aici păstrată. (Vedem așadar) cum cele joase și cele înalte și-au luat locul lor anume și cum astfel s-au născut cele două principii. Numai omul li s-a adăugat, al treilea, ca acumulare de spirit al firii, și iată așa "Cele Trei Materiale". Iar omul este înflorirea însăși a celor cinci elemente, inima însăși a Cerului și pămîntului. Cînd inima s-a născut, vorbirea s-a întemeiat, iar cînd vorbirea s-a întemeiat, wen [configurațiile culturale, semnele scrise, literatura] limpede s-a aflat: aceasta este Calea cea firească.

Apropiindu-ne de cele zece mii de soiuri (de lucruri, vedem că) animalele și plantele au cu toatele wen [configurații]. Dragonii și foenicșii, prin înfloriturile și desenele lor, lasă vederii bun augur; tigrii și leoparzii, prin scînteierile și bogăția lor (de culori), își alcătuiesc înfățișarea. Norii și ceața sculptează culoare și au mai mare măiestrie decît meșterul în ale picturii; ierburile și copacii împodobesc înflorituri și nu au reazem în îndemînarea aparte a țesătorului de brocarturi. Să fie oare acestea ornamente de dinafară? Nu, ele sînt ale firii.

Cît despre șuierăturile din pădure legînd ecouri, ele sînt în acord precum (sunetele de) yu sau de se;[2] iar (de e vorba de) pietrele din șuvoaie țîșnind eufonii, ele sînt armonioase întocmai ca (sunetele de) jad cîntător sau de clopot.

Așadar, de cum se întemeiază forme, se împlinește și splendoare și de cum se iscă sunete, se naște și wen [podoabă, configurație frumoasă]. Iar dacă cele lipsite de știință din abundență au asemenea culori, cum oare vasul ce poartă o inimă în el [= omul] să nu aibă wen?

Wen [podoaba, literatura, cultura] al oamenilor pornește din "Marea Obîrșie".[3] Profunda zugrăvire a celor spirituale și luminoase - Imaginile [Cărții] schimbărilor o fac întîia dată. Acesteia Fu Xi i-a desenat începutul, iar Confucius i-a înaripat sfîrșitul. Iar doar pentru cele două poziții ale creatorului, qian, și ale receptorului, ken, Confucius a croit (comentariul) Wen yan - Vorbele cu wen [tipar, regularitate, podoabă]. Wen [podoaba] acesta al cuvintelor este însăși inima Cerului și pămîntului.[4]

Schița din Rîu a purtat în pîntec cele opt trigrame iar Scrierea din Luo a avut ascunse în ea cele nouă rînduieli: de acest fruct care este placa de jad cea cu inscripții de aur sau de această floare care este plăcuța de bambus cea cu semnele roșii s-a ocupat oare cineva? Ele nu-s alta decît figurări spirituale.[5]

Cînd urmele păsărilor au luat locul sforii cu noduri, semnele scrise [wen] au pornit să scînteieze. Faptele rămase de la Yandi și Fu Xi au fost însemnate în Cele trei măguri; însă anii și vremurile sînt încețoșate și îndepărtate, așa că sunetele și culorile de atunci nu mai pot fi urmărite.[6] Dar piesele literare de pe vremea lui Yao și Shun sclipitoare au fost, începînd să înflorească.[7] "Cel dintîi" s-a însemnat pe sine însuși în cîntec,[8] astfel dînd glas pornirii de incantare și intonare (poetică); Bo Yi și Hou Ji au înfățișat sfaturi, ducînd astfel mai departe obiceiul (dregătorilor) de a-și înfățișa părerile (suveranului).[9] Apoi stăpînitorii Xia s-au înălțat la tron, iar împlinirile lor au fost ridicate iar izbînzile cuprinzătoare: "cele nouă ordini au fost puse în cîntec"[10], iar faptele și virtutea lor și-au sporit înflorirea. Cînd au venit însă timpurile Shang și Zhou, wen [ornamentul, expresia] a înfrînt substanța.[11] [Totuși], Elegantele și Odele[12] cuprind o floare bogată ce zi de zi se-nnoiește, iar cînd Regele Wen a cunoscut teama și îngrijorarea, Explicațiile sale (la Cartea schimbărilor) au scînteiat strălucitor - o țesătură de jad bogată și ascunsă, cu înțelesurile esențiale temeinice și profunde.

Apoi a venit Ducele de Zhou cel prea înzestrat: el a înălțat frumoasele împliniri (ale Regelui Wen), a croit Poemele și a întocmit Odele, cioplind bogăția mulțimilor de vorbe.[13] După aceea Maestrul[14] a dus mai departe înțelepciunea, singur înălțîndu-se printre cei luminați din vechime. El a făurit și a lucrat cele Șase Cărți Clasice, în care hotărît că "a început cu gongul și a sfîrșit cu jadul cîntător"[15]: el a sculptat și a șlefuit pornirile firii și a țesut și a urzit rafinamentele rostirii. Clopotul de lemn a iscat sunet[16] și a primit răspuns cale de o mie de li iar giuvaierurile de pe rogojină[17] s-au răspîndit și vor răsuna vreme de zece mii de generații. El a înfățișat orbitoarea lumina a Cerului și pămîntului și a adus înțelegere ochilor și urechilor oamenilor.

De la Fu Xi pînă la Confucius, de la misteriosul Înțelept care a întemeiat canonul pînă la filozoful-rege care și-a dat mai departe povețele, nimeni nu s-a aflat care să nu-și fi făcut izvor din inima lui Dao spre a-și înfățișa piesele (literare) și să nu fi cercetat principiile spiritului spre a-și întemeia învățătura. Cu toții au luat Imaginile de pe Schița din Rîu și din Scrierea din Luo, au iscodit potrivirile cu bețișoarele de soc și cu carapacea de broască țestoasă,[18] au contemplat wen [semnele, configurațiile astronomice și astrologice] al Cerului spre a pătrunde pînă la capăt transformările și au cercetat wen [cultura] al omului spre le împlini acestora preschimbarea (prin învățătură). Apoi ei au putut să pună laolaltă bătătura și urzeala tarîmurilor și spațiilor, să întregească și să cuprindă pravilele veșnice, să-și înfăptuiască și să-și împlinească toate treburile și lucrările și să aducă lucire și scînteiere rostirilor și ideilor.

Și astfel știm că Dao prin Înțelepți și-a lăsat să atîrne (la vedere) wen-ul [configurațiile, regularitățile] și că Înțelepții prin wen [texte, literatură] l-au lăsat să se vadă pe Dao. Acesta peste tot pătrunde și nu cunoaște piedica, este zi de zi folosit și niciodată nu e nedeplin. În Cartea schimbărilor se spune: "Ceea ce stîrnește tot Subcerescul să se pună în mișcare în Rostiri se păstrează." Iar ceea ce face rostirile să stîrnească tot Subcerescul este wen [configurațiile, regularitățile, caracterul regulat] al lui Dao.[19]

Sprijinul spune:

Inima-minte a lui Dao-i subtilă,
Figurările spiritului învățătură au așezat,
Luminos, sclipitor, misteriosul Înțelept
Omenie, iubire a strălucit și-a scînteiat.
Schița de pe dragon formă a oferit,
Scrierea de pe țestoasă înfățișare a arătat:
Semnele Cerului aici se pot contempla,
Totul oamenilor spre modelare dat.



N O T E


[1]Este notorie dificultatea traducerii titlului capodoperei lui Liu Xie. Variantele ezită între polii oferiți de lectura coordonatoare Inima literară și cizelarea dragonilor și una procesuală și dinamică, Inima literară cizelează dragoni. Refuzînd momentan o opțiune definitivă pentru o variantă sau alta, propun ca traducere de lucru formula: Aplecarea inimii către așezarea în tipare. Cizelarea dragonilor.

[2]Instrumente muzicale, primul de suflat, celălalt cu corzi.

[3]"Marea obîrșie" traduce aici expresia chineza taiji, momentul marii unități originare; expresia se cade însă citită și cu referire metonimică la Cartea schimbărilor, văzută ca text întemeietor al culturii chineze.

[4]Toate referințele se fac la Cartea schimbărilor. Hexagramele - configurații de cîte șase linii orizontale, întrerupte sau pline, simbolizînd cele două ritmuri universale, yin și yang - au asociate cîte o "imagine", cîteva rînduri care le "traduc" figurativ și lingvistic și le ilustrează pe scurt semnificația. Tradiția socotește că la originea Cărții schimbărilor se află eroi culturali precum Împăratul legendar Fu Xi - căruia i se atribuie crearea trigramelor (configurații de cîte trei linii, care alcătuiesc binomial hexagramele) - și Confucius, presupusul autor al Aripilor, comentarii la textul propriu-zis. Printre aceste "aripi" se număra și comentariul Wenyan, asociat doar cu primele două hexagrame, qian și kun.

[5]Schița din rîu i-a fost revelată lui Fu Xi de către un dragon ieșit din Fluviul Galben, iar Scrierea din Luo a fost adusă de o broască țestoasă ieșită din rîul Luo: prima era înscrisă pe o tăbliță de jad și conținea cele opt trigrame, cealaltă era scrisă cu roșu și conținea "cele nouă rînduieli" de guvernare primite miraculos și aplicate apoi de Împăratul Yu cel mare.

[6]Yandi este și el unul dintre împărații legendari. Cele trei măguri este o carte care nu s-a păstrat și care, susține tradiția, ar proveni de pe vremea acestor împărați.

[7]Yao și Shun sînt doi dintre suveranii exemplari ai tradiției chineze.

[8]"Cel dintîi" este Împăratul Shun, autorul, susține tradiția, al unui cîntec numit tot Cel dintîi.

[9]Bo Yi și Hou Ji sînt doi dintre dregătorii lui Shun. O lectură alternativă vede în cele două nume proprii titlul unui capitol din Cartea documentelor, un alt text clasic.

[10]Dinastia Xia este prima dinastie chineză, după cum afirmă tradiția, nesusținută însă pentru moment de dovezile arheologice. Citatul provine din Cartea documentelor.

[11]Referința la celebrul pasaj din Confucius deja citat (vezi supra, nota 4).

[12]Odele intră și ele în alcătuirea Cărții poemelor, alături de Arii și de Elegante.

[13]Despre regele Wen și ducele de Zhou, cf. supra, nota 6.

[14]Confucius, pe care tradiția îl așază, printre altele, și la originea canonului cultural menționat mai jos, cele Șase Cărți Clasice.

[15]Citat din Mencius, 5B1, de unde aflăm cum Confucius reunea tot ce e bun, începînd cu gongul și sfîrșind cu jadul cîntător. Filozoful Mencius explică în continuare că aceasta înseamnă a proceda într-o manieră metodică și ordonată.

[16]Referire la Analecte, 3.24.: "Unul din paznicii cetății Yi roagă să fie primit de Maestru, spunînd că dintre toți Oamenii aleși care au trecut prin acel loc nici unul nu a refuzat să-i vorbească. Însoțitorii Maestrului îl lasă să intre să-l vadă. La plecare, omul spune aceste cuvinte: «Voi, discipolii, de ce vă îngrijorați că Maestrul nu mai e în slujba Principelui ca mai-nainte? De multă vreme sub Cer s-a întunecat legea lui Dao cea firească. Acum însă Cerul a făcut din Maestrul nostru clopotul care din nou să ne-o vestească»." Versiunea românească, Confucius, Analecte, Editura Humanitas, București, 1995, p. 101, traducere de Florentina Vișan.

[17]Aluzie la un pasaj din Memorialul riturilor, unde "giuvaierurile" desemnează învățătura sau erudiția.

[18]Aluzie la obiectele folosite tradițional în divinație.

[19]Liu Xie trage o concluzie bazată pe două utilizări diferite ale cuvîntului ci, care în prima instanță desemnează o parte din Cartea Schimbărilor, iar în a doua alcătuirile poetice în sens larg.




mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers