Lumea chineză Revista română de cultură chineză Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Lin Yutang (1895-1976), foarte cunoscut în Occident pentru numeroasele sale cărţi de eseuri şi de traduceri din filozofia şi literatura clasică chineză, se află şi el, chiar mai mult decît Zhou Zuoren, în afara dezbaterilor culturale majore din China anilor '30, practicînd cu remarcabilă măiestrie şi umor genul aşa-numitului "eseu mărunt". Ca şi în cazul lui Zhou, încercările lui Lin sînt şi ele pline de individualitate, alcătuind mici piese pline de umor şi ironie sau autorironie. Pentru traducere s-a folosit varianta disponibilă pe Internet la www.xys.org.

Confucius grăieşte astfel: cărturarul superior ucide cu vîrful penelului, cărturarul de mijloc ucide cu vorba, iar cel inferior ucide cu tăişul pietrei. De aici se vede că metodele discipolilor sînt numeroase. Eu tocmai mi-am ucis un oaspete pe care, pentru că avea limba prea ascuţită, l-am ucis cu nici două vorbe. E drept că era liber să aleagă dacă  să-şi dea duhul sau nu, însă eu am fost acela care l-a sortit morţii, îndeplinindu-mi astfel îndatorirea mea de cărturar de mijloc.

Iată cum s-au petrecut lucrurile. Cu toate că nu cred în Iisus, sărbătoresc Crăciunul, adică ceea ce se mai numeşte "miezul iernii la străini". De cîtăva vreme încoace, pentru că se aproprie Crăciunul, zilele sînt îndoit mai gălăgioase şi mai pline decît de obicei: cumpăr lucruri pe care n-ar trebui să le cumpăr şi mă distrez împreună cu copiii; mai mult, socotesc că, în preajma unei asemenea sărbători, se cade să fug de muncă cu orice preţ. De aceea, am dat cu totul uitării şi n-am mai scris "Scurte aprecieri critice" pentru revista "Critica literară chineză". Or, angajatul revistei însărcinat cu preluarea articolului meu urma să sosească în cel mult douăzeci de minute. De regulă, ţin o foarte bună rînduială în ceea ce fac; dar în acea zi, iată că voiam să-i arăt ce înseamnă lipsa de rînduială. Căci dacă lucrezi întotdeauna aşa cum trebuie timp de un an întreg, socot că nu-i mare lucru dacă la o astfel de sărbătoare mai faci cîte o nefăcută. La urma urmei, faptul că din cauza mea revista "Critica literară chineză" n-ar fi apărut la timp n-ar fi dus la ştergerea Chinei de pe faţa pămîntului. Aşa încît stăteam rezemat de un cuptor din fontă, imaginîndu-mi bucuria de a privi focul în faţa unui cămin; iar toate grijile mi le-am aruncat în focul din vis, ca să se transforme în cenuşă şi să se înalţe către cer. Dar, întrucît conştiinciozitatea îmi devenise deja o a doua natură, în timp ce stăteam eu astfel visînd, îmi aruncam pe furiş cîte o privire către maşina de scris. Şi ştiind eu care e calea cea dreaptă, mi-am înfrînt dorinţa de a lenevi şi am luat hotărîrea de a mă apuca de lucru.

Pe cînd mă grăbeam să-mi încropesc articolul, ştiind că trebuie să scriu ceva, dar neştiind exact cum ar trebui să încep, se auzi pe neaşteptate soneria. Judecînd după cartea de vizită, era un necunoscut, ceea ce mă punea în încurcătură. Dacă ar fi fost un cunoscut, i-aş fi putut face urările cuvenite de Crăciun, iar apoi l-aş fi poftit să-şi ia tălpăşiţa. În cazul unui oaspete necunoscut însă, situaţia devenea mai serioasă. Am poruncit astfel servitorului să-i comunice celui care venise că eram foarte ocupat; însă dacă îl aducea la mine o treabă ce nu suferea amînare, puteam să-l primesc pentru cîteva minute. Şi fiindcă într-adevăr era ceva important, oaspetele fu poftit înăuntru.

Domnul care a intrat era îmbrăcat foarte îngrijit şi avea maniere foarte elegante. De altminteri, cartea sa de vizită, bogat imprimată în stilul Song, îl arăta a fi un învăţat. Fruntea înaltă îl făcea să aducă a om iscusit într-ale condeiului; avea însă buzele subţiri şi ochii mici, ceea ce nu-l făcea deloc simpatic. Ţinea în mînă un pachet învelit în hîrtie. Încă de la început, am simţit că ceva nu era în regulă.

Am început, aşadar, de la obişnuitele formule de salut. Dl Cutare auzise de multă vreme, se vede, "ilustrul meu nume"; mai mult, citise deja şi "ilustrele mele scrieri".

"Sînt cu totul lipsite de profunzime. Nu rîdeţi de mine", am răspuns eu după cuviinţă, cu aceeaşi politeţe. Însă de cum îmi ieşiră din gură aceste vorbe, am avut o presimţire de rău augur: aveam, se pare, să schimbăm politeţuri încă vreun sfert de oră, evitînd astfel să spunem lucrurilor pe nume, şi de-abia după mai era o speranţă să aducem conversaţia pe făgaşul cel drept. Însă, la urma urmei, nu ştiam care era treaba atît de importantă care-l aducea la mine.

Sincer să fiu, am o experienţă foarte bogată în a întîmpina oaspeţi. De regulă, cu cît un oaspete e mai învăţat, cu atît mai mult evită să spună lucrurilor pe nume atunci cînd schimbă politeţuri cu gazda. Toată lumea ştie că nu se cade să te arăţi prea îndrăzneţ faţă de oaspeţii care nu-ţi sînt cunoscuţi. Nu e deloc elegant să începi conversaţia direct, cu "am venit pentru cutare treabă", aşa cum fac, bunăoară, dracii de străini. Orice învăţat ţine să-şi dezvăluie statutul la prima întîlnire cu o anume persoană, dîndu-şi la iveală măiestria în a compune eseuri tradiţionale în opt părţi, cu introducere, dezvoltare, conţinut şi final, în stilul şcolii Tongcheng. A purta o astfel de conversaţie se cheamă a te exprima ca într-o compoziţie. Dar orice compoziţie are stilul ei şi, mai mult, trebuie să aibă o rînduire anume. E vorba aici, de cele mai multe ori, de patru părţi. Cu toate acestea, spre deosebire de o compoziţie, cu prezentarea temei şi dezvoltarea ei, în conversaţie introducerea temei e lăsată la urmă. Iată despre ce e vorba în fiecare dintre aceste patru părţi: 1) cuvinte de salut şi judecăţi cu privire la vreme; 2) povestirea faptelor de demult şi urmărirea destinelor amicilor comuni; 3) aducerea conversaţiei în zilele noastre şi oftatul plin de emoţie; 4) utilizarea expresiei "un fleac" pentru a înfăţişa lucrul important. Nici un învăţat nu şi-ar îngădui vreodată să înceapă cu cea de-a patra parte, ci trebuie să urmeze felul compoziţiei, cu introducere şi dezvoltare: apoi, cînd fluxul cuvintelor devine viguros, pe neaşteptate îşi curmă avîntul, iar cînd momentul e potrivit, ajuns la punctul culminant, se opreşte. Dacă e să ne imaginăm aceste patru părţi într-un chip mai plastic, am putea spune că prima e cea a meteorologiei, cea de-a doua a istoriografiei, cea de-a treia a politicii, iar ultima a economiei. Folosul primei părţi e cel de "a te aşeza cum se cuvine", în sensul de a te face comod; ei îi sînt proprii vorbe precum "ilustrul dumneavoastră nume", "de mult eram nerăbdător să vă cunosc", "admiraţia pe care de multă vreme o am pentru dumneavoastră", sau "astăzi vremea e aşa-şi-pe-dincolo". După ce te-ai aşezat cum se cuvine, urmează fixarea sentimentelor. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că nu mai aveţi sentimente, ci pur şi simplu că sentimentele tale şi ale celuilalt se potrivesc. De aceea, cea de-a doua parte povesteşte despre trecut. Să spunem, de pildă, că un nepot de-al tău a fost coleg de şcoală cu dl Cutare; pe atunci, tu locuiai pe o ulicioară din partea de miazănoapte a oraşului, iar dl cu pricina - pe strada unde locuiau nenumărate personaje de renume. Şi iată cum sentimentele tale şi ale dlui Cutare s-au armonizat. Şi dacă amîndoi aţi fost studenţi ai Universităţii din Beijing, şi îi cunoaşteţi pe Xu Zhimo, Hu Shi, şi chiar pe Gu Hongming şi Lin Shu,[1] atunci deveniţi şi mai apropiaţi şi aveţi mai multe de discutat. Şi cu cît sentimentele vi se armonizează mai tare, cu atît tonul discuţiei devine mai aprins, iar conversaţia e adusă la zilele noastre şi se aud oftaturi pline de emoţie. Subiectele din această a treia parte sînt foarte diverse. Iată cîteva dintre acestea: ar fi o nedreptate crasă dacă China n-ar ieşi victorioasă în război, politica adoptată pentru salvarea ţării, judecăţi privind diverşii conducători politici şi aşa mai departe. De aici, se ajunge la socotirea mandatului premierului Sun. De pildă, dacă în cel de-al treizecilea an de domnie a împăratului Guangxu ai auzit un discurs al premierului Sun, şi dacă acum sîntem în 1940, aceasta înseamnă 32 de ani, şi se poate spune că aţi urmărit destinul premierului Sun timp de 32 de ani. Şi odată sentimentele armonizate şi fluxul discuţiei viguros, se cheamă că a sosit timpul curmării neaşteptate a avîntului. Aşadar, oaspetele, care şi-a terminat de băut ceaiul, se ridică, îşi ia pălăria şi, dintr-o dată, ne aflăm în cea de-a patra parte a conversaţiei: aş vrea acum să vă deranjez cu un lucru neînsemnat. Îl cunoaşteţi, desigur, pe decanul facultăţii X? N-aţi putea să mă recomandaţi printr-o scrisoare? Acesta este punctul unde ajunge la sfîrşit întreaga compoziţie.

În acea dimineaţă de Crăciun, prin urmare, eram numai ochi şi urechi, ştiind că urma din nou să am onoarea de a asculta o întreagă compoziţie în patru părţi. Fiindcă dl Cutare se exprima atît de elegant şi avea un aer atît de distins, eram deja într-o anumită măsură pregătit; cu toate acestea, mintea îmi stătea la pachetul lui: ascundea sau nu vreo comoară? Sau poate că el avea pentru mine vreo însărcinare, ceva. Dar chiar de s-ar fi dovedit a fi astfel, ca de obicei tot meteorologia a căpătat primul loc în conversaţie.

Şi după ce am numărat noi toate constelaţiile cu putinţă, dl Cutare a adus ca din întîmplare vorba de dl Fu, un mare savant al Universităţii din Beijing. Am înţeles atunci că povesteşte despre trecut, intrînd în partea a doua a conversaţiei. Într-adevăr, acel domn avea un talent uimitor, era strălucitor şi avea o ascuţime a condeiului remarcabilă, lucru cu care el însuşi era perfect de acord; privirea mea însă aluneca mereu către pachetul lui învelit în hîrtie, aşezat pe maşina de scris. Cu toate acestea, nu ştiu cum, dar sentimentele noastre au început să se armonizeze. Fiecare vorbă a acestui domn avea greutate şi era plină de miez.

De la cea de-a doua parte ne-am îndreptat către a treia, după cum era firesc.

Dl Fu e din Sichuan. Or, vezi dumneata, în Sichuan se luptă între ele rudele de sînge, situaţia nu-i deloc fericită, zice dl Cutare. Mai spune şi că a citit revista bilunară "Convorbiri", al cărei redactor sînt (întotdeauna mă bucur atunci cînd cineva îmi spune că a citit revista "Convorbiri"), şi că a aflat că în Sichuan au fost patru sute şaptezeci şi şase de războaie civile de la întemeierea Republicii. Fireşte că nu puteam decît să fiu de acord, dar în sinea mea îmi spuneam: "Zău aşa, chinezii au prea mult timp liber" - curierul "Criticii literare" avea să sosească pentru articol dintr-o clipă într-alta. De aceea, nu prea mai aveam chef să-i ascult judecăţile şi să-i admir ştiinţa compoziţiei, ci tare aş fi vrut să-i dau o mînă de ajutor, ca să-şi poată termina cea de-a treia parte. Vorbeam deja de o jumătate de oră. În acea clipă, i-aş fi trimis la spînzurătoare pe toţi generalii din Sichuan, doar-doar să fi ajuns la adevăratul subiect al discuţiei, însă nu îndrăzneam să provoc vreo tulburare.

"Negreşit că astăzi vă aduce la mine o treabă însemnată."

"A, nu-i decît un fleac, a spus el, desfăcîndu-şi pachetul. Am auzit că sînteţi rudă cu dl Hu, redactorul şef al revistei Cutare. Aş putea să vă rog să-i daţi acest articol?"

"Dar eu şi dl Hu nu sîntem rude cîtuşi de puţin; mai mult, nici n-am auzit vreodată de revista de care vorbiţi", am răspuns eu cu nesăbuinţă şi fără a sta pe gînduri, simţind cum îmi arunc vorbele cu toată indignarea unui cărturar de mijloc. În clipa aceasta, în aer s-a făcut simţită încordarea, căci o asemenea bruscheţe de-a mea nu numai că era cu totul neaşteptată, dar îl şi umpluse de uimire pe dl Cutare, încît nici unul nu ştiam dacă să rîdem sau să plîngem. Eram amîndoi plini de regrete după jumătatea de oră petrecută şi după bunătatea de compoziţie cu introducere, dezvoltare şi conţinut, ce tocmai avea să ajungă la subiectul său, dar pe care în nesăbuinţa mea o lăsasem fără încheiere. Vina mea nu era cu nimic mai mică decît a lui Wei Yan dărîmînd lumina de şapte stele. Simţeam atunci amîndoi cum viaţa omului nu-i decît un vis! Aceasta fiindcă eu mi-am dat seama că-mi irosisem preţioasa dimineaţă a Crăciunului, iar el, că-şi etalase fără nici un folos priceperea în ale astronomiei, istoriografiei şi politicii.

N O T E

[1]Xu Zhimo este un cunoscut poet şi teoretician din anii '20, în timp ce Gu Hongming şi Ling Shu sînt scriitori conservatori.

mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers