Lumea chineză Revista română de cultură chineză Volumul 1 Numărul 1 Martie 2001

Talentatul, ambiţiosul, nefericitul Cao Zhi (192 ~ 232), frate al lui Cao Pi, al cărui tron îi fusese odată hărăzit lui, îi scrie prietenului său, Yang Xiu (sau Yang Dezu), la anul 216, despre importanţa gusturilor personale, despre legătura absolută care se cade să existe între practicarea literaturii şi practicarea criticii literare sau despre rolul literaturii în rîndul îndeletnicirilor către care se poate îndrepta un prinţ. Mai puţin unitară decît încercările fratelui său traduse mai sus, scrisoarea rămîne totuşi reprezentativă atît pentru epocă - temele, preocupările, personajele sînt aceleaşi ca mai sus - , cît şi pentru personalitatea şi stilul strălucitor al lui Cao Zhi. Textul s-a păstrat în Wenxuan, 42. Varianta folosită pentru traducere provine din antologia Wei Jin Nan Bei chao wenxue shi cankao ziliao (Zhonghua shuju, Beijing, 1962, pp. 108-110). Au fost consultate şi traducerile lui Wong Siu-kit (Early Chinese Literary Criticism, Chinese University Press, Hong Kong, 1983, pp. 27-30), Hugh Dunn (Cao Zhi. The Life of a Princely Chinese Poet, New World Press, Beijing, 1983, pp. 15-17) şi Richard M. H. Ho (in Renditions 1994, 41-42, pp. 12-14)

Zhi are să limpezească:

De cîteva zile nu ne-am văzut, iar gîndul la domnia ta mă munceşte. Socotesc că domnia ta eşti la fel.

De mic mi-a plăcut să fac piese literare, de, iată, douăzeci şi cinci de ani: de aceea despre autorii acestor timpuri pot să spun cîte ceva pe scurt.

În trecut, Wang Can umbla singuratic la sud de rîul Han, Chen Lin se înălţa şoim la nord de Fluviul Galben, Xu Gan avea bun nume în Qingtu, Liu Zhen ridica strălucire în mărginimea mării, Ying Yang îşi lăsa urmele aici, în Wei, iar domnia ta înalt te arătai în marea capitală. În acele vremuri, fiecare spunea despre sine că stăpîneşte perla de la şarpele sacru şi fiecare zicea că ţine la sîn jadul de pe munţii Jingshan[1]: de aceea regele nostru a aruncat plasa Cerului spre a-i cuprinde şi a întărit cele opt colţuri (ale lumii) spre a-i adăposti, iar astăzi sînt cu toţii strînşi în această ţară.

Dacă e să luăm înzestrarea lui Chen Lin - acesta nu se află în largul lui în (scrierea de) rapsodii, însă spune de multe ori că poate să aibă acelaşi stil ca Sima Xiangru:[2] aceasta e întocmai (ca în zicala): "De n-ai izbutit să desenezi un tigru, fă-l cîine!" Mai demult i-am scris o scrisoare în care îl luam în rîs, dar el în schimb a compus un discurs în care vorbeşte cu multe înflorituri despre cum eu i-am lăudat scrierile! Însă Zhong Ziqi nu şi-a rătăcit (niciodată ştiinţa) ascultării,[3] şi pînă astăzi este lăudat pentru aceasta: nici eu nu pot să uit de mine înălţîndu-i pe alţii, căci mi-e teama ca generaţiile de după să nu-şi rîdă de mine.

Compoziţiile şi scrierile oamenilor nu pot fi lipsite de neajunsuri. Mie întotdeauna mi-a fost pe plac ca ceilalţi să-mi ia în derîdere şi să-mi atace scrierile, iar acolo unde nu e bine, cînd vine momentul potrivit, să mă corecteze. Mai demult, Ding Jingli[4] a creat un text scurt şi m-a rugat să i-l fac mai curgător şi mai împodobit. Eu am socotit că talentul meu nu-l depăşeşte pe al lui şi l-am refuzat. Jingli însă mi-a zis: "Ce îndoială şi greutate aveţi? De scrierea e bună sau rea, eu însumi am făcut-o: cine va şti din generaţiile de după că împreună am stabilit (forma finală a) textului meu?" Adesea mă minunez de aceste cuvinte pătrunzătoare, pe care le socotesc frumos spuse. Din vechi, în rostirile sale literare Confucius laolaltă cu toţi ceilalţi curgea şi se potrivea: cînd a ajuns să croiască Primăvara şi toamna,[5] nici discipolii săi, Zi You şi Zi Xia, nu au putut să mai adauge vreun cuvînt. Dincolo de aceasta, să spui ca ceva e lipsit de greşeală - eu unul n-am mai văzut (asemenea texte).

Dacă ai chipul unei Nan Wei, atunci poţi vorbi despre frumuseţe şi drăgălăşenie; dacă ai ascuţimea unei (săbii) Longyuan, atunci poţi să comentezi despre cum se taie şi se retează; (pe de altă parte), talentul lui Liu Jixu nu îl duce pînă la a deveni el însuşi scriitor, însă îi place să-şi rîdă de piesele literare ale altora, extrăgînd şi selectînd (punctele) iscusite şi pe cele greşite. În vechi, Tian Ba îi calomnia la Jixia pe cei cinci împăraţi, aducea vină celor trei regi şi îi vorbea de rău pe cei cinci hegemoni,[6] într-o dimineaţă convingînd o mie de oameni. Lu Zhonglian însă, cu o singura cuvîntare, i-a închis gura pentru toată viaţa. Retorica lui Liu Jixu nici nu se compara cu cea a lui Tian Ba, iar Lu Zhonglian-i nu sînt greu de găsit în ziua de azi: cum poate oare (Liu) să nu se oprească? Fiecare om are lucrurile care îi sînt lui pe plac. Aroma orhideelor şi-a ierburilor parfumate le e pe plac tuturor oamenilor, însă pe malul mării trăia un om care urma mirosurile puturoase; la înălţarea (melodiilor) Iazul sărat şi Şase tulpini toţi oamenii se bucură laolaltă, însă Mozi are un discurs împotriva muzicii:[7] cum să fim oare cu toţii de acord?

Îi trimit domniei tale acum o colecţie din rapsodiile mele compuse în tinereţe. Căci printre vorbele de pe uliţă şi cuvintele de pe drum hotărît că se afla ceva potrivit de cules; printre cîntecele (făcute în ritmul) bătăilor în căruţă se află unele care răspund (ecou) Ariilor şi Elegantelor:[8] gîndurile oamenilor de rînd nu e lesne să fie date la o parte cu uşurinţă.

Rapsodia este însă o cale măruntă şi cu-adevărat nu e îndeajuns spre a înălţa marile înţelesuri şi a le arăta limpede vremurilor ce vor să vină. Odinioară, Yang Xiong, doar un lăncier din dinastia anterioară, a zis şi el că "un bărbat matur nu face rapsodii".[9] Deşi virtutea mea este puţină, ca rang mă aflu printre prinţii feudatari şi sper să-mi istovesc puterile pentru ţară, să-mi las bunăvoinţa (să se răsfrîngă) asupra oamenilor, să întemeiez împliniri pentru eternitate şi să am izbînzi însemnate pe metal şi pe stîncă: cum oare ca numai din pensulă şi tuş să aşez (măreaţă) înfăptuire şi să socot că rapsodiile mă vor face un om ales? Dacă însă aspiraţiile mele nu vor rodi şi dacă drumul meu nu va putea fi urmat, atunci voi strînge consemnările adevărate (păstrate) la toate ministerele şi, (în temeiul lor), voi dezbate cîştigul şi pierderea în vremurile (acestea) de rînd şi voi stabili (înţelesul) lăuntric al omeniei şi al dreptei judecăţi, împlinind totul într-o rostire personală. Iar aceasta chiar dacă nu va fi adăpostită pe vreun munte renumit, se va transmite celor cărora le place ce îmi place şi mie.

De nu mi-aş dori să ajungem cu părul alb (şi să rămînem prieteni), cum oare să fi vorbit altfel decit o fac acum? De vorbele mi-au fost fără ruşinare e pentru că m-am bizuit pe faptul că (domnia ta, ca) Huizi (lui Zhuangzi), îmi cunoaşte sinele.[10]

Mîine devreme ne vom întîlni, aşa că scrisoarea nu istoveşte tot ce e în cugetul meu.

Zhi atît a avut să limpezească.

N O T E

[1]Anecdota privitoare la şarpele sacru apare în textul Huainanzi şi relatează cum marchizul de Sui a fost răsplătit cu o perlă după ce a vindecat un şarpe rănit. Cealaltă istorie se păstrează în Hanfeizi şi povesteşte despre un jad găsit în ţara Chu.

[2]Celebru autor de rapsodii (-179 ~ -118) din dinastia Han de Apus

[3]Vezi supra, nota 5.

[4]Unul dintre susţinătorii şi prietenii lui Cao Zhi.

[5]Cronică extrem de concisă a evenimentelor din China perioadei cu acelaşi nume (-722 ~ -481), a cărei compilare îi este tradiţional atribuită lui Confucius.

[6]Referirea priveşte grupul primilor suverani semi-legendari precum şi diverşii oameni forte, "hegemonii", din perioada Primăvara şi toamna. Jixia este locul unde se întîlneau şi se confruntau numeroşi oratori, sofişti şi filozofi în China preimperială.

[7]Referire la capitolele îndreptate împotriva muzicii din textul Mozi, operă a filozofului cu acelaşi nume (-468 ~ -376) şi a şcolii sale.

[8]Două secţiuni din Cartea poemelor.

[9]Citat din Vorbele model, textul filozofului şi poetului Yang Xiong (-53 ~ +18).

[10]Aluzie la strînsa prietenie care îi lega pe filozofii Zhuangzi şi Hui Shi.

mailto: chinesestudies@lycos.com

© 2001, by Sempre Publishers